monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 500 de străini în situaţii ilegale, depistaţi în primul trimestru din 2018

În primul trimestru al acestui an, poliţiştii de la Imigrări au depistat 533 de străini în situaţii ilegale şi pentru 390 au fost dispuse măsuri de îndepărtare de pe teritoriul ţării noastre, informează miercuri IGI.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări, au fost sancţionaţi reprezentanţii a 183 de societăţi comerciale pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajaţi.

IGI a asigurat, în primul trimestru al anului 2018, managementul şederii legale pe teritoriul ţării noastre pentru aproape 120.000 de cetăţeni străini, dintre care 69.248 provin din state terţe (cei mai mulţi sunt din Moldova - 10.513, Turcia - 9.277 şi China - 7.973) şi 50.379 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană (Italia - 14.480, Germania - 6.039, Franţa - 6.006).


În ceea ce priveşte localizarea lor pe medii, majoritatea cetăţenilor străini se concentrează în urban, indiferent de ţară/ zonă de provenienţă sau durata şederii. Astfel, municipiul Bucureşti a atras aproape o treime din cei peste o sută de mii de străini din România şi ocupă primul loc. Mulţi dintre aceştia locuiesc şi în judeţele Ilfov, Cluj şi Timiş. Numărul străinilor din aceste judeţe depăşeşte cu puţin peste 9.000 în Ilfov, 8.000 în Cluj şi peste 7.000 în Timiş, precizează sursa citată.

Au fost primite 101 solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, pentru obţinerea unor vize de lungă sau scurtă şedere, de către străini din Iordania, Palestina, Pakistan, China şi alte state.


De asemenea, în perioada de referinţă, a fost asigurat accesul la procedura de azil pentru 419 persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională. Cei mai mulţi străini sunt din Irak, Siria, Pakistan şi Afganistan. Pentru 32 dintre aceştia a fost acordată o formă de protecţie internaţională şi au fost înscrişi în programul de integrare.

În urma acţiunilor întreprinse pentru combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate, în această perioadă, au fost depistate 533 de persoane în situaţii ilegale.


Pentru 390 de cetăţeni străini au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului ţării noastre, 95 au fost îndepărtaţi sub escortă, iar pentru ceilalţi au fost dispuse alte măsuri, se mai arată în comunicatul IGI.

Poliţiştii de Imigrări au emis 1.601 avize de angajare/ detaşare, pentru lucrători permanenţi, înalt calificaţi şi detaşaţi. De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancţionaţi reprezentanţii a 183 de societăţi comerciale, cu amenzi în valoare de aproape 55.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajaţi.


În perioada analizată, poliţiştii au sancţionat contravenţional 2.128 de cetăţeni străini pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul migraţiei, acestora fiindu-le aplicate amenzi în valoare de aproape 360.000 de lei, se precizează în comunicat.