monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un preot din județul Cluj a fost găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri

Poliţiştii clujeni cercetează cazul unui preot în vârstă de 61 de ani găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri, în satul Ghirişu Român.

sursa foto Vremea Noua

Preotul a fost găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri din curtea casei parohiale. Poliţiştii încearcă să afle dacă acesta s-a sinucis sau a fost vorba despre o moarte accidentală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, se aşteaptă rezultatul necropsiei şi sunt audiaţi membri ai familiei şi alte persoane din localitate.


"Nu sunt suspiciuni de omor, se cercetează dacă a fost vorba despre o sinucidere sau despre moarte accidentală", a spus Traian Morar.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a precizat că fântâna în care a fost găsit preotul se afla în curtea casei parohiale. Corpul acestuia a fost scos din fântâna adâncă de 10 metri de un echipaj de pompieri.


Cadavrul preotului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru efectuarea necropsiei.

“Preoții Protopopiatului Ortodox Român Cluj I sunt alături de familia colegului lor, preotul Sărmășan Beniamin, titularul Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Ghirișu Român, comuna Mociu, care a trecut la cele veșnice. În aceste momente ne rugăm Dumnezeului celui milostiv să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere familiei sale îndoliate”, este mesajul Protopopiatului Ortodox Român Cluj.

Etichete: fantana preot