monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident cumplit în Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România: 9 persoane au murit. Şoferul ar fi transmis live pe Facebook în momentul impactului - VIDEO

Nouă români și-au pierdut viața într-un accident care a avut loc marți seară în Ungaria și în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România. Accidentul a avut loc la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe DN4.

MAE anunță că numărul persoanelor decedate este 9, dar spune că până în prezent doar patru sunt confirmate ca având cetățenie română. Sunt „indicii” însă că toate victimele ar fi cetățeni români. Poliţia maghiară confirmă moartea a 9 pasageri din microbuz - două femei și șapte bărbați.

Cel puţin patru dintre cele nouă persoane decedate în accidentul din Ungaria ar fi din comuna Mică, judeţul Mureş, potrivit primarului acestei comunităţi, Szekely Ladislau.


”Deocamdată oficial nu am primit nimic, vreau să merg pe teren, acum, să văd. Aşa se zice că trei sunt din Căpâlna de Sus (n.r. comuna Mică), şoferul era din Deaj (n.r. comuna Mică), sunt şi din Agrişteu, comuna Bălăuşeri, iar acum alte două persoane, nu ştiu, tot din Deaj sau de altundeva. Nu vă pot da informaţii 100% pentru că oficial nu am primit nimic, doar din relatări”, a declarat, miercuri dimineaţa primarul Szekely Ladislau citat de Mediafax.

Primarul a subliniat că nu a primit nicio înştiinţare oficială în acest sens, iar de dimineaţă a fost în sat, unde i s-a spus că şoferul era din satul Deaj.


”Patru (n.r. se zice că) ar fi deocamdată (n.r. din comuna Mică). Acum trebuie să mă duc să văd dacă se confirmă. Noi nu am primit niciun act oficial. Am văzut pe Facebook, la televizor că s-a întâmplat. Azi dimineaţă am fost la cetăţeni, iar de acolo mi s-a confirmat că şoferul era din Deaj”, a spus Szekely Ladislau.

El a adăugat că în satul Deaj sunt mulţi care lucrează în străinătate.


Şoferul microbuzului implicat în accidentul din Ungaria, în urma căruia nouă oameni au murit, transmitea live pe Facebook în momentul impactului, potrivit unei înregistrări apărute pe reţelele de socializare.

Potrivit unei înregistrări care a apărut pe reţelele de socializare şi care ar fi făcută de o persoană care a urmărit pe telefonul mobil transmisia live a şoferului microbuzului, acesta s-a filmat în timp ce se afla la volan. Conducătorul auto se uită pe telefonul mobil de mai multe ori, iar în spatele lui, se văd câţiva dintre pasagerii microbuzului.


La un moment dat, şoferul intră pe contrasens şi nu pare să vadă că din faţă vine un camion, iar pe finalul înregistrării, se observă momentul impactului dintre microbuz şi camion.

Presa maghiară vorbeşte despre faptul că microbuzul era atât de distrus în urma accidentului, încât pompierii au fost nevoiţi să taie caroseria ca să-i poată scoate pe pasageri din interior.


Cel mai probabil, cauza accidentului a fost viteza.

Microbuzul, care venea către România, s-a angajat într-o depășire și a intrat în coliziune frontală cu un camion.