monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spaniolii schimbă malurile Someşului. Apar alei pietonale, piste de biciclete și terase. Parcarea de la Sala Sporturilor ar putea dispărea

Malurile râului Someş, care traversează municipiul Cluj-Napoca, vor fi transformate în zone pietonale, de agrement şi cu piste pentru biciclete, într-un proiect realizat de arhitecţi spanioli, care au câştigat un concurs internaţional de soluţii iniţiat de primărie.

José Mayoral Moratilla, arhitectul spaniol al firmei care a câştigat concursul de soluţii ”Rethinking Someş” lansat de Primăria Cluj-Napoca, a declarat, marţi, că dintr-o barieră urbană care desparte oraşul în două, râul poate deveni un loc de întâlnire şi de petrecere a timpului liber, unde cele două maluri se întâlnesc.

„Este o onoare pentru noi, suntem conştienţi de impactul pe care un astfel de proiect îl are asupra oraşului. Prin proiect, Someşul iese din izolare şi se deschide către zonele oraşului pe care le traversează, devenind spaţiu de contact cu apa, natura şi oamenii. În lungul malurilor râului, apar spaţii verzi şi publice noi, legate între ele de trasee de promenadă şi agrement pentru pietoni şi biciclişti. Dintr-o barieră urbană care desparte oraşul în două, Someşul poate deveni un loc de întâlnire şi de petrecere a timpului liber, unde cele două maluri se întâlnesc. Proiectul prevede transformarea malurilor Someşului pe o lungime de 10 km în alei pietonale, de agrement, cu piste de biciclete, cu locuri de concerte, cu zone de terase şi gradene care să faciliteze accesul la apă”, a spus José Mayoral Moratilla.


Astfel, se mai propune construirea a patru noi poduri pietonale şi de biciclete peste Someş.

“În dreptul Parcului Rozelor este propus un pod pietonal între Parcul Rozelor şi plaja din Grigorescu, cele două spaţii publice vor fi conectate în mod direct. În zona vis a vis de Sala Sporturilor, pe malul nordic, zonă cunoscută sub denumirea de La Butuci, aici se întâmplă una dintre cele mai importante măsuri, acea fâşie verde e propusă să se lărgească în direcţia apei prin adăugarea de pământ, material solid, în direcţia albiei pentru o trecere lină spre apă, eliminarea zidului şi a parapetului şi transformarea într-o pajiște naturală. Rezultatul măsurilor ar fi un parc care continuă spre vest până la plajă fără obstacole”, a mai spus arhitectul spaniol.


Proiect ambițios: desființarea parcării de la Sala Sporturilor

Un proiect ambițios este amenajarea platoului Sălii Sporturilor, care ar putea deveni un punct de atracţie, o platfomă publică, adaptată în funcţie de anotimp, cu un patinoar şi târg de Crăciun sau loc de organizare de concerte.


“Ce posibilităţi ar exista pentru platoul Sălii Sporturilor când se va transforma Someşul? Ne gândim la extinderea componentei pietonale. Deşi ne aflăm la o fază de studiu, transformarea acestui spaţiu are potențial de a produce un nou centru de interes public, o platformă publică care poate să găzduiască evenimente adaptate anotimpurilor, patinoar, târguri, concerte. Există un potenţial enorm”, a mai comentat Moratilla.

Apar noi străzi pietonale


Conform proiectului, strada Muzicescu, care se află vis a vis de Cluj Arena, ar urma să fie pietonală, iar strada Mamaia va fi reconfigurată.

“E nevoie ca în acest tronson (n.red. strada Mamaia) să fie reconfigurat, se propune desfiinţarea unui şir de parcări şi utilizarea acestui spaţiu in favoarea pietonilor şi bicicliştilor. Zona Astoria, dată fiind poziţia în oraș, asta ar fi una dintre cele mai importante intervenţii în acest proiect. Un sistem de gradene este propus să medieze strada Dragalina şi Someş. De cealaltă parte a străzii Dragalina, unde e  parcarea, e propusă înlocuirea parcării cu scuaruri pietonale (...) chiar dacă traficul nu va putea fi deviat total, va scoate în evidenţă caracterul pietonal al zonei”, a mai spus arhitectul.


Acesta a dat asigurări că şi persoanele cu dizabilităţi şi mămicile cu cărucioare vor avea acces facil la malurile Someşului.

Nemulțumiri și propuneri

Un clujean care locuiește în Grigorescu s-a arătat nemulțumit de posibilitatea desființării parcării de la Sala Sporturilor.

“Eu locuiesc în Grigorescu de mulţi ani de zile şi din experienţa personală când pe platoul Sălii Sporturilor au loc evenimente am temeri foarte mari că ajung foarte multe maşini în oraş unde, neavând locuri de parcare, parchează pe toate străduţele din Grigorescu. Mă întreb ce se întâmplă cu acele parcări (n.red. cele de pe platoul Sălii Sporturilor), acelea pot salva puţin din situaţia din Grigorescu?”, a comentat un tânăr.

Primarul Emil Boc, prezent la dezbatere, a precizat că în cadrul Comisiei Tehnice de Urbanism s-a lansat o propunere ca în subteranul Sălii Sporturilor să se realizeze un parking cu dispariţia a 300 de locuri de parcare din zonă.

Șerban Tigănaş i-a dat arhitectului spaniol mai multe sugestii legate de transformarea malurilor Someșului.

“Relaţia dintre pistele de biciclete şi aleile pietonale, felul în care acestea două pot să funcționeze bine împreună, știm din experienţă că de-a lungul Someşului s-a realizat o pistă de biclicletă care a eșuat. Nu poate fi folosită pentru că se plimbă pietonii pe ea sau cei care îşi plimbă câinii. În altă ordine de idei, în Cluj, pistele de bicliclete sunt subdimensionate şi nu este o cultură a folosirii lor, ele fiind de fapt extrem de periculoase. Despre platoul de la Sala Sporturilor, e una dintre mizele acestui proiect. Recomand o formulă flexibilă, se pot aduce aici o serie întreagă de evenimente, în sugestia mea, descongestionând Piaţa Unirii. Sunt de aceeași părere, discuţia despre parcarea de la Sala Sporturilor doar după un studiu aprofundat despre parcările de la Cluj Arena şi Polivalentă care nu sunt folosite la capacitatea lor maximă. E mai atractivă o parcare gratis decât una plătită. Iar ca să închei, întregul proiect necesită un iluminat subtil”, a comentat Țigănaș.

Despre monorail și metrou

Prezent la dezbatere, un consilier local a întrebat dacă proiectul monorail pe Someş poate coexista cu proiectul spaniolilor, dar un membru al Comisiei de Urbanism a precizat că s-a analizat oportunitatea unui monorail sau metrou iar studiile ar fi spus că nu sunt fezabile.

“În schimb, e fezabilă prelungirea liniei de tramvai până în Floreşti. De ce aţi votat în buget alocare de bani pe studii când aveţi un document strategic care spune că nu e posibil metrou în Cluj?”, a comentat acesta.

Primăria Cluj-Napoca a lansat anul trecut un concurs internaţional de soluţii pentru amenajarea malurilor Someşului pe două tronsoane, primul de la intarea în Cluj-Napoca dinspre Floreşti până la Podul Horea şi alt tronson care vizează Parcul Armătura. De asemenea, se va realiza şi un masterplan general pe traseul Someşului, râul fiind un factor de dezvoltare pentru întreaga zonă metropolitană.

În cadrul proiectulului de transformare a malurilor Someşului urmează ca, cel târziu până în ianuarie 2019, să fie finalizată partea de proiectare, după care se va lansa licitaţia privind execuţia lucrărilor.