monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vlad Ivanov, membru al juriului TIFF: Competiţia din acest an e foarte puternică

Actorul Vlad Ivanov, unul dintre cei cinci membri ai juriului TIFF, consideră că este o competiţie foarte puternică la ediţia din acest an a festivalului, decizia privind filmul care va obţine trofeul Transilvania urmând să fie luată în unanimitate dintre cele 12 pelicule aflate în concurs.

Vlad Ivanov a declarat vineri la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că speră ca, la finalul jurizării, să fie găsit câştigătorul corect al competiţiei TIFF.

„Competiţia din acest an de la TIFF este una foarte puternică, juriul este uimitor. Sperăm să găsim câştigătorul corect al concursului. Noi discutăm ce ne-a plăcut, ce e bun, avem fiecare o opinie, dar nu ne luptăm unul cu altul. Pentru stabilirea filmului câştigător este nevoie de unanimitate. Discutăm despre filme, fiecare aparţinem diverselor categorii ale acestei industrii de cinema, suntem actori, scenarişti, regizori în juriu”, a spus Ivanov, citat de Mediafax.


Rebecca Lenkiewicz, un alt membru al juriului, a declarat, la rândul său, că actuala competiţie include o varietate fantastică de filme, fiecare fiind diferit de următorul.

“Tratează condiţia umană, suntem fascinaţi de acest lucru, este vorba de familii, de lupta lor, de politică, este o bucurie să vezi o asemenea varietate de filme din diferite culturi, din ţări ale Americii de Sud sau din Rusia. Frumuseţea lor este o universalitate. Filmele sunt legate de dragoste şi pierderi, dar nu este o temă care să unească filmele din competiţie. Nu avem un preşedinte al juriului, ceea ce este foarte bine”, a spus Lenkiewicz.


Membrii juriului mai au de vizionat 2 filme din competiţie din cele 12, înainte de gala de premiere care va avea loc sâmbătă seara la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.

Cei cinci membri ai juriului TIFF sunt Stephane Foenkinos, Vlad Ivanov, Dagur Kari, Rebecca Lenkiewicz şi Agnes Kocsis.


Stephane Foenkinos este director de casting, a lucrat la peste 60 de lungmetraje şi a colaborat cu numeroşi regizori de-a lungul carierei sale, printre care Godard şi Woody Allen. A fost nominalizat la două premii César iar în 2017 şi-a lansat cel de-al doilea film, „Gelozia”, care va fi proiectat anul acesta la TIFF.

Regizorul Dagur Kari a debutat în 2003 cu „Noi Albinosul”, film care a primit peste 20 de premii la festivaluri din întreaga lume şi a fost lansat în peste 30 de ţări. Cel mai recent film, „Un munte de virginitate”, a fost selectat în selecţia oficială a Berlinalei în 2015.


Rebecca Lenkiewicz a scris scenariul filmului „Ida”, care a obţinut premiul pentru cel mai bun film la premiile Academiei Europene de Film şi Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2015.

Actorul Vlad Ivanov a terminat recent filmările pentru rolul principal Victor Ganz în filmul „Hier” („Ieri” – n.a.), noua peliculă a regizorului maghiar Balint Keneyres.


Regizoarea Agnes Kocsis o obţinut premiul al treilea al competiţiei Cinéfondation de la Cannes cu scurtmetrajul „The Virus”. „Fresh Air”, primul ei lungmetraj, a fost selectat la aceeaşi ediţie a festivalului în secţiunea Săptămâna Internaţională a Criticii, iar cel de-al doilea ei lungmetraj, „Adrienn Pál”, a avut premiera în 2010 in cadrul secţiunii „Un Certain Regard” a festivalului de la Cannes, obţinând premiul FIPRESCI.

TIFF se desfăşoară la Cluj-Napoca până în 3 iunie.