monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Campionii nevăzuți ai Clujului. O mână de tineri clujeni impresionează lumea cu talentul lor la taekwondo

Într-o sală mică în Cluj-Napoca, de ani de zile se nasc campioni mondiali. Antrenamente riguroase, eforturi din partea părinților, emoții compun viețile a câțiva tineri care și-au dedicat copilăria unui sport frumos, dar care are un public prea restrâns: taekwondo.

La prima vedere, sunt tinere obișnuite, cu preocupările de zi cu zi: școală sau facultate, vacanța de vară, întâlniri cu prietenii, poate și câteva iubiri adolescentine. Însă în spatele unor chipuri frumoase cu zâmbete și ale unor trupuri zvelte stau ani de zile de antrenamente. Deși par a fi fete ca oricare altele, în ele stă o putere imensă de luptă, dar mai ales de control. Fiindcă, în fond, acest sport asta promovează: controlul. Ca orice altă artă marțială, este, în cele din urmă, una de autocunoaștere, în care luptătorii sunt învățați mai multe să lupte cu ego-ul adversarului și să se folosească de temerile sale pentru a învinge. Fetele fac parte din clubul sportiv CS Delta Cluj și de ani de zile se dedică artelor marțiale.

De la pasiune la performanță

Diana Chisăliță are 19 ani și este studentă în primul an la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul UBB Cluj. A prins dragostea pentru taekwondo de la sora ei, iar într-un timp extrem de scurt, curiozitatea a devenit pasiune, iar apoi prin pasiune a ajuns să facă parte din lotul național și să arate lumii întregi cât este de bună în ceea ce face.


„Pasiunea mea este sportul, mai precis taekwondo. L-am descoperit întâmplător prin sora mea, am participat la un concurs unde am fost spectator și atunci mi-a fost stârnit interesul. Astfel am vrut și eu să încerc. Și din încercarea mea am ajuns să îmi placă foarte mult și am ajuns să am rezultate destul de importante. Cele mai recente au fost în 2017 în toamnă Campionatul Mondial din Irlanda, am obținut titlul de campioană mondială alături de echipa de luptă și titlul de vicecampioană la tull individual. Tullul este descris ca fiind o luptă imaginară cu adversarul. Practic, e o coregrafie formată din anumite mișcări specifice care alcătuiesc fiecare tull în parte”, a explicat Diana Chisăliță.

Ștefana (17) și Dania (15) Nedelcu sunt două surori care împart aceeași pasiune: taekwondo.


Stefana este în clasa a XI-a și practică taekwondă de mai bine de zece ani.

„Părinții au decis să mă dea la acest sport fiindcă eram foarte fricoasă. Și acum mai sunt, dar mă ajută mult să îmi înfrunt unele temeri, să mă lupt cu anumite emoții și a ajuns să îmi placă foarte mult. Nu m-am gândit niciodată că o să am rezultate. Dar am avut. Anul trecut la Campionatul European de la Sofia am luat locul doi la luptă individual și locul întâi la tehnici speciale echipe. La Campionatul Mondial am luat cu echipa de luptă locul I și la fel cu echipa de tehnici speciale”, povestește Ștefania.


Dania a terminat acum clasa a VIII-a și printre pregătiri pentru Evaluarea Națională, nu a renunțat la antrenamente și a reușit să aducă acasă, la Cluj, premii impresionante. Tânăra a ajuns vicecampioană mondială cu echipa de tehnici speciale la Campionatul European din Slovenia anul acesta.

„Practic taekwondo de zece ani și am început să practic acest sport cu ajutorul surorii mele. Părinții au vrut ca ea să practice un sport care să o ajute să nu îi mai fie teamă de nimic și trebuia să fiu și eu la fel ca ea”, povestește tânăra.


Un sport care te ajută să îți învingi emoțiile

Pe lângă că este un spor și ajută la sănătatea fizică, scopul acestei arte marțiale este acela de a-i ajuta pe cei care îl practică și pe partea de sănătate mintală și emoțională.

„În primul rând te dezvoltă ca persoană. Fiind o artă marțială, te ajută să te controlezi, îți dezvoltă multe calități și de ajută să fii mai răbdător, să înveți ce este aceea emoție constructivă. Te ajută să înveți cum să depășești emoțiile. Chiar este ceva esențial”, explică Diana Chisăliță.


Greutățile unor iubitori de sport

Cu toate că în clubul din care fac parte fetele antrenamentele sunt riguroase și le ajută pe toate planurile, există și minusuri. Mai exact, sunt aparate care nu există în dotarea clubului și de care au nevoie pentru campionate. Din fericire, se ajută unii pe alții, iar în momentul în care se face convocarea lotului național, se duc toate aparatele de care au nevoie.

Cheltuiala este mare, mai ales când sunt doi copii în familie care practică acest sport. Nefiind unul în care fanii să fie numeroși, nici sponsorii nu se înghesuie să îi susțină. Din fericire au sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și primesc astfel premii pentru rezultate deosebite.

Performanță pornind de jos, în ciuda unui public restrâns

Pornind din Cluj, dintr-o sală mică unde își petrec după-amiezile, aceste fete, împreună cu colegii lor, reușesc an de an să facă performanță. Sunt o echipă unită, se susțin la competiții și se bucură unii pentru alții.

Cu toate astea, sportul pe care îl practică are un public restrâns, iar aplauze și susțineri se aud doar din partea familiei și a prietenilor. Iar de multe ori, cei din exterior interpretează greșit învățăturile pe care fetele le trag din practicarea taekwondo-ului.

„Noi nu atacăm pe cineva dacă nu ne atacă ei primii. E normal să ne apărăm”, spune Dania Nedelcu.

„Nu folosim sportul într-un mod incorect, agresiv”, o completează Diana Chisăliță.

„Practic asta te învață taekwondo, nu să te bați în viața de zi cu zi, ci să îți rezolvi problemele în alt mod”, concluzionează Ștefana Nedelcu.

Însă pentru fete, acest sport este mai mult decât un antrenament fizic, este o artă. Și le-ar plăcea ca și publicul, atât cel clujean, cât cel din întreaga țară, să învețe să îi vadă drumusețea.

„Cea mai complexă artă marțială, din punctul meu de vedere. Sunt mai multe probe, te dezvolți pe mai multe planuri și te dezvoltă pe lângă fizic și psihic, ceea ce e foarte important”, a spus Ștefana.

Etichete: taekwon-do