monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nesimțirea cetățenilor sau ignoranța autorităților locale? Gunoi aruncat lângă punctele gospodărești

Una dintre realizările pe care primarul Emil Boc le-a pus pe listă după doi ani de mandat este deschiderea unor puncte gospodărești îngropate, unde gunoiul este colectat selectiv. Însă de multe ori acestea sunt pline și atunci clujenii aruncă deșeurile lângă ele sau unii cetățeni pur și simplu sunt comozi.

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, deputatul Emanuel Ungureanu arată cum gunoiul este aruncat chiar lângă punctele gospodărești pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Clujenii se compară cu bucureștenii, râde ciob de oală spartă


În acel moment, după spusele politicianului, tomberoanele subterane erau pline, însă asta nu reprezintă neapărat o scuză pentru cei care își depozitează gunoiul chiar lângă punctele de colectare.

„Imaginile sunt  de ieri (nr. sâmbătă), ora 14:52, la unul dintre punctele gospodărești date ca exemplu de bune practici în clipuri de propagandă din categoria uite ce frumos este la Cluj, avem un primar gospodar nu ca Firea de la București. Sau oricum clujenii sunt mult mai curați decât sudiștii
Eu zic să fim mai autocritici cu noi și mai critici cu administrația orașului. Nu ar fi rău să ne comparăm cu standardele de curățenie și confort ale Cracoviei, spre exemplu. Suntem în Mănăștur, pe Mehedinți. Dacă ați văzut, printre realizările domnului Boc sunt și aceste frumoase tomberoane care sunt îngropate în pământ, dar ce să vezi? În spate sunt la fel, același tip de gunoaie pentru așa zisele deșeuri voluminoase. De ce umplu cetățenii această zonă? Acest țarc? Pentru că unii sunt necivilizați, iar alții constată că acestea sunt pline. Asta e realitatea pe care nu o veți vedea în clipul de promovare a domnului Boc la 2 ani de mandat, care are peste 1 milion de vizualizări. Dar e mai simplu să zici că la București e mai rău, decât să te uiți la orașe mult mai curate, administrate mult mai performant decât Clujul. Ce bine e să te compari cu cei mai slabi decât tine sau mai incompetenți”, a zis Emanuel Ungureanu.


100 de puncte gospodărești îngropate, într-un an

Punctul gospodăresc îngropat de pe strada Mehedinți, unde gunoiul este colectat selectiv este primul realizat în urma contractului semnat de Primăria Cluj cu o firmă specializată. Pe lângă pubele, în acest punct gospodăresc există și un spațiu închis, suprateran, în care pot fi depozitate deșeurile voluminoase.


„Primul punct gospodăresc îngropat situat pe str. Mehedinți, nr.58, este de azi funcțional. A fost prevăzut și cu un spațiu destinat deșeurilor voluminoase", a scris city-managerul Gheorghe Șurubaru, pe Facebook în luna noiembrie a anului trecut.

Planul administrației locale este ca orașul Cluj-Napoca să aibă 100 de astfel de puncte gospodărești într-un interval de un an și de asemenea, în cadrul unei ședințe a consiliului local, city-managerul a specificat că este în pregătire licitația pentru încă 200-300 de puncte gospodărești.


Lucrările sunt executate de societatea Euriteh SRL. Valoarea totală a acordului este de 4,7 milioane de lei. În Cluj mai există un loc unde gunoaiele au fost duse în subteran. Anul trecut, Rosal l-a realizat pe acesta din fonduri proprii, în cartierul Zorilor. Cei de la Rosal spun că lucrarea i-a costat 15.000 de euro.