monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce se întâmplă cu copiii pe care părinții îi duc la proteste și aud cuvinte vulgare?

Indiferent că a fost vorba de protestele din iarnă sau cele din ultimele zile, mulți părinți au ales să își ducă copiii cu ei. De data aceasta, cele mai multe lozinci strigate conțineau cuvinte vulgare. Specialiștii spun că în acest caz, copiii nu ar trebui să fie expuși la astfel de manifestații.

Sursă foto: Facebook Umbrela Anticorupție Cluj

Din ce în ce mai mulți părinți își duc copiii cu ei la proteste și îi lasă să parcurgă, alături de ei, kilometri întregi. Au fost nenumărate discuții în legătură cu moralitatea acestor părinții. Unii erau pro, alții erau contra. Doar în cazul primelor proteste, de la începutul anului trecut, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului a primit 29 de sesizări anonime din întreaga țară privind pariciparea la mitingurile împotriva Guvernului.

Părinții care ar putea fi găsiți vinovați că au abuzat de copiii lor riscă amenzi între 500 și 10.000 de lei, potrivit legii românești privind protecția copilului. Pe de altă parte, Convenția privind drepturile Copilului UNICEF, documente ratificat și de România încă din 1990, copiii au dreptul să participe la întruniri pașnice care nu încalcă drepturile celorlalți.


Proteste cu cuvinte vulgare

În cazul ultimelor proteste, însă, situația a stat puțin mai diferit, ținând cont că laitmotivul manifestațiilor, din weekendul care tocmai a trecut, a fost „M*ie PSD”. Astfel, pe rețelele de socializare, clujenii au fost contrariați văzând poze în care apăreau copiii care țopăiau și se jucau în timp ce adulții din jurul lor strigau cuvinte vulgare. Cu toate că mulți clujeni nu sunt de acord cu prezența copiilor la proteste, nu judecă, fiindcă motivează că mulți părinți nu au cu cine să îi lase pe cei mici, cât timp ei își scandează nemulțumirile.


„Copiii nu ar trebui să audă așa ceva, dar este foarte adevărat că generația care iese acum în stradă are copii mici. Și chiar dacă e greu de crezut, mulți chiar nu au cu cine lăsa copiii. În cazul acestei generații chiar nu se găsește, de foarte multe ori. Și cred că oamenii au hotărât că ies în stradă orice ar fi”, a spus o clujeancă.

Reacții diferite, în funcție de vârstă


Specialiștii spun însă că până la vârsta de 3 ani, contactul celor mici cu astfel de situații nu este una marcantă,

„Nu era o problemă semnificativă. Acum că sunt situații în care sunt copii în pericol direct, ar fi un lucru de gândit, dacă este bine sau nu să duci un copil în acel mediu. Faptul că sunt expuși la un limbaj vulgar depinde sub ce formă apare acest limbaj, ce vârstă are copilul. Un copil de 3 ani  și până la acea vârstă, nu sesizează foarte multe din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Sunt șanse foarte mari că nici nu își va mai aminti aceste evenimente”, a explicat psihiatrul Cristian Pușcaș.


Însă, cei mai mărișori, în cazul în care nu înțeleg concret ce se întâmplă și sensul cuvintelor pe care le aud și pe care ulterior le reproduc și care îi poate afecta din punct de vedere social.

„De la acea vârstă încolo, depinde foarte mult de la interacțiune cu limbajul vulgar, cât de intense sunt sau dacă este doar o lozincă care poate fi explicată de părinte foarte eficient, că e ceva ce nu au voie să spună acasă, dar la protest se aude. Dacă e un limbaj repetat vulgar, este mai bine să nu fie expuși copiii. Copilul, cu orice se întâlnește, ulterior, în anumite situații, cumva transformând în joacă, încearcă să reproducă. Fiindcă așa funcționează învățarea copilului, repetă și reproduce tot ceea ce vede în jurul lui. Dacă nu înțelege tot ceea ce se întâmplă în jurul lui și nu poate prelucra informația, ea este mai nocivă, mai dăunătoare. Dacă înțelege, atunci, este pentru binele lui. Dacă este expus în anumite medii în care primește informații care nu pot fi prelucrate, pe care nu pot fi înțelese, pe care nu am dori să le reproducă în nicio situație, atunci este de preferat să nu se expună copiii la aceste proteste”, a adăugat Cristian Pușcaș.