monitorulcj.ro Menu
Actualitate

100 de persoane au protestat cu mâinile ridicate împotriva abuzurilor Jandarmeriei

Circa 100 de peroane au protestat, duminică seară, la Cluj, lângă Monumentul Stâlpii Împuşcaţi, împotriva abuzurilor Jandarmeriei Bucureşti cu ocazia protestului din 10 august.

Protestatarii au organizat un flashmob, au stat cu mâinile ridicate circa 10 minute şi au purtat pe faţă măşti de gaze, informează Agerpres.

Participanţii la protest au avut cu ei tricouri şi pancarte cu înscrisuri antiguvernamentale, precum "No, amu-i bai! Jos Guvernul", "Mu1e PSD", "Fără penali în funcţii publice".


"Mâine seară ne întâlnim la Monumentul Stâlpilor Împuşcaţi din Piaţa Unirii, unde va avea loc un flashmob în semn de solidaritate cu protestatarii răniţi în cadrul protestului din 10 august. Nu vom uita nici o clipă ce s-a întâmplat. De faptul că v-aţi permis să va atingeţi de drepturile noastre fundamentale. Cel la liberă exprimare şi cel la adunări publice paşnice. Rămânem cu ochii pe voi, pe "autorităţi" până când toţi reprezentanţii Jandarmeriei care au atacat protestatari sunt traşi la răspundere în faţa legii şi mai ales până când autorii morali ai acestei acţiuni comuniste de reprimare a vocii oamenilor nu dispar din toate funcţiile publice", se arată în mesajul de pe Facebook.