monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mii de firme au fost înființate anul acesta la Cluj

Peste 4000 de firme au fost înregistrate în Cluj în primele 7 luni ale acestui an, anunță Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Un total de 4.704 de societăți au fost înființate în primele șapte luni ale acestui an în județul Cluj. Dintre acestea, 1173 sunt PFA-uri, iar 3.336 sunt SRL-uri.

Deși numărul pare unul impresionant, acesta este cu 22,81% mai mic față de numărul de firme înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, adică 6094. Totuși, numărul de PFA-uri înregistrate în primele șapte luni ale acestui an este mai mare față de cel de anul trecut (897).


Doar în luna iulie a acestui an au fost înființate 693 de firme, dintre care 535 de SRL-uri și 114 PFA-uri.

În ceea ce privește PFA-urile, sunt 17,178 active în acest moment în județul Cluj, pentru care există 18.082 de titulari sau membri. Dintre aceștia, 7.178 sunt femei, în proporție de aproape 40%, iar restul, de puțin peste 60% sunt bărbați (10.904).


De asemenea, câteva sute de firme și-au suspendat activitatea anul acesta, mai exact 509, cu 25.37% mai multe față de aceeasi perioadă a anului 2017, când și-au suspendat activitatea 406 firme.

Etichete: cluj firme