monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Județul Cluj stă prost la capitolul voluntari pentru Ziua de Curățenie Națională

Puțin peste 1.500 de persoane s-au înscris ca voluntari pentru Ziua de Curățenie Națională, un eveniment care se desfășoară în data de 15 septembrie în peste 150 de țări.

În topul județelor în care s-au înscris voluntari pentru Ziua de Curățenie Națională, Clujul se află abia pe locul 10, cu 1694 de voluntari, fiind depășit chiar și de județul Vaslui. Pe primele trei locuri în top, ca număr de participanți se află Olt (7955), Giurgiu (5118) și București (3871).

Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate.


Numărul de voluntari este mic și datorită faptului că județul Cluj se află pe locul 3 în ceea ce privește numărul de mormane de deșeuri, adică 215. Pe primele două locuri se află județul Ilfov (484 de mormane) și Dolj (363 de mormane).

România este în topul țărilor care au pus deșeuri pe hartă cu 2872 mormane.


Alte țări europene cu rezultate bune sunt Belgia (1320 mormane), Estonia (1153) mormane, Franța (860) și Ucraina (448 mormane), Anglia (279 mormane).

În coada clasamentului, se află Ungaria (3 mormane), Turcia (9 mormane), Islanda (12 mormane), Grecia (24 mormane), Irlanda (26 mormane).

Etichete: cluj deseuri