monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dispare strada Kogălniceanu așa cum o știam

Un juriu internațional va analiza la acest final de săptămână cele 11 proiecte depuse în cadrul concursului de soluţii care vizează reamenajarea străzii Kogălniceanu şi a străzilor învecinate.

“Concursul internațional de soluții organizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România este în faza analizării proiectelor.  Au fost depuse 11 proiecte, care vizează reamenajarea străzilor Kogălniceanu și Universității, dar și a străzilor adiacente. Acestea vor fi analizate de un juriu format din specialiști de renume din țară și străinătate. Luni, 17 septembrie, vom anunța câștigătorul și vom prezenta planșele”, transmit reprezentanții municipalității.

Obiectivul principal al concursului este o amenajare de bună calitate a spațiului public al străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente: Universității, Em. de Martonne, János Bolyai, Hermann Oberth, Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac.


„Se dorește pietonalizarea extensivă, dar nu exclusivă, a străzii M. Kogălniceanu și a străzilor adiacente. Zona va putea deveni pietonală în anumite intervale orare sau ocazional, în cadrul evenimentelor comunitare. Pietonalizarea permanentă va fi posibilă când toate aspectele devierii traficului motorizat vor fi rezolvate la nivelul întregii zone. Formularea unei soluții arhitectural-urbanistice contemporane, discrete și respectuoase față de patrimoniul construit, de transformare a străzii M.Kogălniceanu într-un spațiu public de bună calitate, sigur, confortabil și adaptabil”, a cerut municipalitatea.

În toamna anului trecut, clujenii au fost chemaţi la o dezbatere publică privind revitalizarea străzii Mihail Kogălniceanu.


În ce constau premiile

Premiul I – contractul de proiectare – 755.000 lei
Premiul II – 60.000 lei
Premiul III – 30.000 lei