monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cei mai talentați liceeni iubitori de teatru au fost premiați la Cluj în cadrul Festivalului STAGE

După cinci zile de festival, duminică, pe scena din sala mare a Cinematografului Dacia, au fost chemați cei mai buni dintre micii actori, pentru a fi premiați. Premiul cel Mare al Festivalului Stage a ajuns peste hotare, la Croația. Însă și clujenii au reușit să „pună mâna” pe câteva premii.

Scenă din cadrul piesei „Albă ca Zăpada” a trupei DADA din Croiația, câștigătoarea marelui premiu

Cinci zile de festival, cincisprezece trupe însumând 198 de elevi, unele din țară, altele din străinătate. Anul acesta, Israel și Croația au trimis trupe de seamă pentru a le reprezenta la Festivalul Internațional de Teatru pentru Adolescenți Stage.

Cea mai bună ediție de până acum

După cinci zile de spectacole, care de care mai bune, de la opere consacrate, la autori contemporani și musicaluri, la Cinema Dacia, teatrul și-a spus cuvântul, chiar dacă a fost vorba de trupe de amatori. Copiii cu iubire pentru cultură, pentru altă, pentru frumos s-au întrecut în replici. Și, cu toate că a fost vorba despre un concurs, concurența nu și-a spus cuvântul, nu au existat invidii. Din contră, a fost multă distracție și s-au legat numeroase prietenii.


Din spusele organizatorilor, ediția de anul acesta a fost cea mai bună de până acum, în ceea ce privește calitatea spectacolelor, iar anul viitor, când festivalul va împlini un deceniu de existență, ștacheta se va ridica și mai sus. Doar cele mai bune trupe vor fi primite în cadrul condursului.

„Foarte clar a fost cea mai bună ediție. Trupele au fost la nivel mult mai ridicat. A crescut categoric din punct de vedere artistic, ceea ce ne bucură. Faptul că au lipsit trupe importante din țară și din străinătate se datorează începerii școlii. Anul viitor vom face festivalul în vacanța de vară, dar încă nu știm cu exactitate când. Vom anunța din timp. Fiindcă sunt trupe din Elveția, Germania și Italia care doresc să participe, dar nu pot în timpul școlii”, a spus Radu Țuculescu, președintele juriului.


Premiul cel Mare a părăsit România

Anul acesta, Premiul cel Mare al festivalului a mers la Croația. Micii artiști au jucat în „Albă ca Zăpada”, după Frații Grimm.

„Pentru prima oară, trofeul a fost luat de o trupă din străinătate, care, poate, nu întâmplător, era să ia și Campionatul Mondial. Croația, o țară mică, dar care a avut un spectacol excelent”, a adăugat Țuculescu.


Clujul are tineri actori talentați

Cu toate că majoritatea premiilor au plecat spre sudul țării și spre Moldova, și clujenii au cu ce se mândri când vine vorba de talentul actoricesc al elevilor. Astfel, Premiul III pentru spectacol a fost luat de Trupa Genesis cu spectacolul „Cabaretul cuvintelor”. Premiul III pentru interpretare feminină a fost luat de două fete, ambele din Huedin, din două trupe diferite: Andreea Nuț (Assentiment) și Izabela Paștiu (Par-Brise). De asemenea, și premiul II pentru interpretare masculină a ajuns la Huedin, fiind luat de Nicu Nistor, din trupa Par-Brise. Premiul I și II pentru interpretare feminină într-un rol secundar au ajuns tot la Cluj, la Bonta Codruța și Paula Chiorean din trupa Genesis.

Trupa Par-Brise din Huedin a mai primit și premiul Premiul pentru Originalitate, datorită faptului că piesa a fost în întregime scrisă și regizată de Mihai Gligan, un elev de clasa a XII-a, de la Liceul Teoretic „Octavian Goga”.


Festivalul s-a încheiat cu un spectacol surpriză, intitulat sugestiv „Călătorie prin opera scriitorului”. Trupa AMIGONG din Huedin a pus la cale o piesă inedită, realizată cu fragmente luate din operele scriitorului Radu Țuculescu, președintele juriului.

Premiile

Premiul I pentru spectacol, ”Scapino”, Trupa THALIA, Iași


Premiul II pentru spectacol, ” Pictorul de copii”, Trupa TINCART, Tinca

Premiul III pentru spectacol,  ”Cabaretul cuvintelor”, Trupa Genesis, Cluj

Mențiune pentru spectacol, ”Sânziana și Pepelea”, Trupa Katharsis, Galați

Premiul I pentru interpretare feminină rol principal, Șerban Denisa Antonia, Trupa ALETHEIA, București

Premiul II pentru interpretare feminină rol principal, Ilona Dănilă, Trupa Katharsis Antic, Botoșani

Premiul III Ex- Aequo pentru interpretare feminină rol principal, Andreea Nuț- Assentiment , Huedin

Premiul III Ex- Aequo pentru interpretare feminină rol principal Izabela Paștiu- Trupa Par- Brise, Huedin

Premiul I pentru interpretare masculină rol principal, Căpraru Cristian Petrișor, Trupa THALIA, Iași

Premiul II pentru interpretare masculină rol principal, Nicu Nistor, Trupa PAR- BRISE, Huedin

Premiul III pentru interpretare masculină rol principal, Omri Markovich, Trupa ORT BIALIK, Israel

Premiul TRAVEST, Sebastian Hazotă, (rolul Zoe, ”O scrisoare pierdută”) –Trupa THEATRE AMG- Arad

Premiul I pentru interpretare feminină rol secundar, Bonta Codruța Florina-Trupa GENESIS, Cluj

Premiul II pentru interpretare feminină rol secundar, Paula Chiorean, Trupa GENESIS, Cluj

Premiul III pentru interpretare feminină rol secundar, Kovacs Emilia, Trupa KAMELEON, Oradea

Mențiune pentru interpretare feminină rol secundar, Caluian Alexandra, Trupa KATHARSIS, Galați

Premiul I pentru interpretare masculină rol secundar, Starcea Andrei Teodor, Trupa ALETHEIA, București

Premiul I pentru interpretare masculina rol secundar, Iordache Costel Aurelian, Trupa KATHARIS, Galati

Premiul II pentru interpretare masculină rol secundar, Valentin Dragomir, Trupa KATHARSIS, Galați

Premiul III pentru interpretare masculină rol secundar, Bucsko Patrik, Trupa TINCART, Tinca

Mențiune pentru interpretare masculină rol secundar, Alexandru Ianași, Trupa LABIRINT, Motru

Premiul pentru REGIE-  Rodica Păuna, Trupa LABIRINT, Motru

Premiul  pentru SCENOGRAFIE- Trupa LABIRINT, Motru

Premiul pentru COSTUME- Trupa KATHARSIS ANTIC, Botoșani

Premiul pentru ORIGINALITATE- Trupa PAR- BRISE, Huedin

Premiul special –Trupa ORT BIALIK, Israel

Votul publicului: Trupa ORT BIALIK