Colecționarul amintirilor din lumea satului. Istoricul Nicolae Șteiu a scris 18 monografii despre localitățile din Cluj

La cei 82 de ani ai săi, profesorul parcă poartă istoria acestei lumi în brațe. Are grijă de ea, o povestește tuturor celor pe care îi întâlnește. Cu toate că bătrânețea își spune cuvântul, Nicolaie Șteiu și acum, cu atenție, culege poveștile celor care au prins cele mai importante momente ale țării noastre. Îmi spune că de dimineață a fost să xeroxeze un jurnal al unui fost deținut politic. Culege informațiile din el pentru a scrie un nou volum. În bibliotecă stau aranjate cele aproape douăzeci de monografii pe care le-a scris de-a lungul anilor, despre satele din județul Cluj. Poieni, Bologa, Bociu, Bedeciu sunt doar câteva exemple. A mers în acele localități, a vorbit cu preoții, cu dascălii, cu cei mai vârstnici, pentru a putea „aduna” amintirile unor lumi.

Un elev excepțional dintr-un sat cu doar 80 de case

Nicolae Șteiu s-a născut în urmă cu mai bine de opt decenii în Petrești, comuna Mintiu Gherlii, un sat mic, cu doar 80 de case. Acolo a făcut clasele primare, apoi a continuat studiile în Gherla, unde a absolvit cu calificativul „excepțional”. Acel calificativ i-ar fi permis să intre la orice facultate fără să fie nevoit să dea examen de admitere și cu toate că persoane apropiate l-au sfătuit să meargă la medicină, el s-a decis să studieze istoria.

„Nu am vrut fiindcă acolo se făceau șase ani și auzisem că e foarte greu și dacă nu aveam bursă ce făceam? Nu puteam să continui studiile, că părinții mei nu aveau bani să mă țină în Cluj. I-am zis tatălui meu că merg la facultate și voi munci să am bursă. Bursa însemna casa și masa. Pe lângă asta, am primit și bursă de merit. Erau 80 de lei cu care îmi cumpăram în fiecare lună câte o carte, două și așa am reușit să termin facultatea”, își amintește profesorul de istorie.

Director fără voie

După ce a terminat facultatea, a ales să meargă să predea în Huedin.

„Când am terminat facultatea, era lista cu repartizări pe Ardeal. Toată lumea voia o localitate unde era linie ferată și curent electric. Huedinul era centru de raion atunci. Cel mai mare centru de raion din județul Cluj, cu 44 de comune arondate. Nu fusesem niciodată acolo. Știam localitatea doar de pe hartă”, povestește octagenarul.

Astfel, în anul 1957 a ajuns să predea istoria la școala din Huedin. În 1959 a ajuns directorul instituției, fără voia lui. I se spusese că e ordin direct de la Partidul Comunist și nu avea dreptul la o opinie. Avea atunci doar 23 de ani.

„Doi ani mai târziu am fost numit director de liceu, în luna septembrie. În decembrie urma să împlinesc 24 de ani. Când am fost anunțat, am refuzat, spunând că nu mă pricep. Mi s-a răspuns că mă voi obișnui. Am încercat să îmi dau demisia în repetate rânduri, dar nu mi-a fost aprobată. Aveam 44 de clase: clasele speciale dimineața, cele mici după-masa și seara erau cele de seral”, spune Nicolae Șteiu.

Astfel și-a început profesorul de istorie cariera în învățământ, unde a lucrat aproape 45 de ani, formând minți tinere, ajutându-i pe mulți să se îndrăgostească de materia pe care o preda. La data de 1 septembrie 1998 s-a pensionat, concetrându-se apoi doar pe cercetare.

La pas prin satele clujene

Pasiune pentru cercetare a început încă din tinerețe, fiind motivat de un citat pe care îl spusese istoricul Nicolaie Iorga: Istoria satelor românești din Ardeal trebuie tratată sat cu sat cu preoții lor, cu plugarii lor ca să se vadă că am fost și cum am fost. Și asta a încercat Nicolae Șteiu să dovedească prin cărțile pe care le-a scris. Însă în urmă cu mai bine de o jumătate de veac, informațiile nu erau la tot pasul. Așa că, încărcat cu plase pline de țuică, fructe și legume, mergea la Cluj, la Biblioteca Universitară, la Arhivele Naționale, la Muzeul de Istorie pentru a se putea documente.

„Am ajuns să mă împrietenesc cu o doamnă la Biblioteca Universitară, care îmi aducea documentele destul de repede. Le mai duceam câte o țuică, fructe. La Muzeul de Istorie era un fost coleg de-al meu, care mă ajuta și el. Apoi l-am cunoscut pe istoricul Vasile Lechințan care lucra la arhivele statului, îmi aducea documentele în biroul lui, stăteam acolo și făceam conspecte. Era dificil. Acum e mult mai simplu cu ajutorul internetului”, spune profesorul.

Astfel, pagină cu pagină, carte cu carte, profesorul, urmând vorbele istoricului Nicolaie Iorga, a arătat vechimea și continuitatea satelor din Ardeal.

Pentru documentare, Nicolae Șteiu a mers din sat în sat, a stat de vorbă cu oamenii, i-a încurajat să își amintească. Femeile se luau la povești, începeau să se întreagă în strigături și să cânte colinde. Astfel, rând cu rând, autorul a colecționat și a oferit nemurire unor locuri, unor oameni și unor obiceiuri. La fel a făcut și în Bologa, în Beliș, în Gilău și în toate satele cărora le-a scris monografiile.

„Pentru documentare am încercat să găsesc câte un dascăl din localitate care să mă pună în legătură cu octogenari, cu nonagenari să pot vizita arhiva școlii de acolo, bisericile. În toate bisericile din zpnă am fost de mai multe ori, ca să pot să notez. Și așa am adunat informațiile”, mărturisește profesorul.

Datorită eforturilor pe care le-a depus, din dragoste pentru istoria noastră, dar și pentru tradițiile din satele ardelenești, a fost numit Cetățean de Onoare al mai multor localități, printre care: Huedin, Poieni, Mărișel. Dar pentru el, diplomele sunt „mărunțișuri”, iar adevărata recompensă stă în cărțile pe care le-a scris.

Nicolae Șteiu și-a pus până acum semnătura pe 17 monografii, iar în data de 6 octombrie urmează să fie lansat volumul cu numărul 18, Monografia Mărișelului, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.