monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spectacol al Teatrului „Puck”, dublu premiat la Timișoara

Spectacolul „Strada cu îngeri”, în regia lui Decebal Marin, a fost distins cu două premii la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Animație “Sub bagheta lui Merlin”, pentru Scenografie, respectiv Interpretare colectivă. De asemenea, același spectacol a fost selectat în cadrul prestigiosului Festival de Teatru de la Avignon 2019.

Potrivit reprezentanţilor teatrului, spectacolul „Strada cu îngeri”, prezentat de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” în cadrul Festivalului Internațional de Animație “Sub bagheta lui Merlin” de la Timișoara a adus la Cluj două importante distincții. Astfel, juriul evenimentului i-a acordat lui Decebal Marin Premiul pentru Scenografie, iar actorii din distribuție, Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Robert Gutunoiu și Andra Ștefan, au primit Premiul pentru Interpretare Colectivă.

Spectacolul nonverbal ilustrează legătura dintre oameni și îngeri și a avut premiera la începutul anului 2017. Scenariul și regia sunt semnate de Decebal Marin.


„Urmărim să atingem sufletul celui care este deschis să privească în profunzime. Îngerii sunt foarte prezenți în viețile noastre, chiar dacă nu suntem destul de deschiși să simțim inspirația și protecția pe care ni le dăruiesc. Fiecare dintre noi are parte de miracole cotidiene: avem momente de iluminare, momente de inspirație, când ni se pare că simțim atingerea angelică a lumii spirituale. Poate se întâmplă atunci când ne îndrăgostim, poate când ieșim în natură sau când interacționăm cu animalelele. Ne emoționează, iar acea lumină se trezește și se amplifică. Despre această lumină vorbește spectacolul. Avem mai multe personaje și vedem ce se întâmplă cu ele când lumina se trezește: se îndrăgostesc, se iartă, se bucură. Este un demers sensibil, delicat și onest", precizează Decebal Marin.

Păpușile sunt realizate de Ion Bătăiosu și Decebal Marin, pictura de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar muzica este semnată de Traian Păcurar.


Spectacolul a participat la diferite festivaluri naționale și internaționale și a mai fost distins cu premii de prestigiu, cum ar fi cele primite la cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii de la Subotica – Serbia. Este vorba de Premiul pentru cele mai frumoase păpuşi şi Premiul pentru calitatea mânuirii păpuşilor.

De asemenea, spectacolul „Strada cu îngeri” a fost selectat să participe la una dintre secțiunile Festivalului de Teatru de la Avignon din 2019.

Etichete: teatrul puck