Actualitate
Zeci de șoferi din Dej au fost amendați de către polițiști
Polițiștii dejeni, în urma unei acțiuni de menținere a ordinei și siguranței publice au amendat 48 de șoferi care nu respectau legislația rutieră.
La data de 9 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, au acţionat pe raza de competenţă în vederea prevenirii accidentelor rutiere, pentru asigurarea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la traficul rutier, dar şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică, în special în zona localurilor publice.
S-a acționat, în principal, pe următoarele străzi: Vâlcele, 1 Mai, Crângului, Șomcutului, Bistriței, Avram Iancu și în Piaţa Bobâlna.
De asemenea, au fost vizate şi D.N.1C, comunele Căşeiu şi Câţcău, D.N. 17 -Cuzdrioara şi D.J. 161F - comuna Mica.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 76 de persoane şi au fost verificate 68 de vehicule. Pentru abaterile de la legislaţia în vigoare, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 53 de sancţiuni contravenţionale, 48 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, conform O.U.G. 195/2002 (opriri neregulamentare, neportul centurii centurii de siguranţă, depăşiri neregulamentare, lipsă ITP). A fost reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, un permis de conducere şi 2 certificate de înmatriculare. De asemenea au fost aplicate 3 sancţiuni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.