monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Beat la volanul unui buldoexcavator, prin Cluj-Napoca

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat sâmbătă un bărbat, de 40 de ani, din Baia Mare, în timp ce conducea un buldoexcavator pe strada Valea Seacă, din municipiul Cluj-Napoca, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cel în cauză avea o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.  De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce.

În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărui drept de conducere a fost suspendat, fapte prevăzute de Codul penal.

Etichete: beat