monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Psihoterapeut: Clujenii sunt relaxați, nu neapărat fericiți

Într-o lume în care comunicarea se poate face într-o fracțiune de secundă, oamenii au uitat, de fapt, tocmai cum se comunică. Au încetat să se asculte și să fie atenți la nevoile celorlalți.

Sursă foto: Oana Foto Cluj

Cristina Varo este psiho-terapeut, coach și trainer în relații interumane și de ani de zile îi ajută pe oameni să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, dar și pe cei din jurul lor.

La început au fost oamenii fără speranță

Chiar la începutul carierei sale, Cristina Varo a lucrat cu deținuți condamnați pe viață, unde a învățat cât este de ușor să îți pierzi, poate, din cauza unei alegeri greșite, libertatea.


„Am avut șansa să lucrez cu deținuții în perioada formării mele în psihoterapie și trei ani de zile am lucrat la Penitenciarul din Gherla. Lucram cu deținuții condamnați pe viață și cu cei cu pedespre mari. A fost o perioadă foarte bună în care eu am învățat că granița între a fi liber și a fi după gratii este foarte fragilă și oricare dintre noi poate ajunge cu ușurință acolo. Sunt foarte multe accidente, sunt alegeri proste, neinspirate, furii necontrolate din cauza cărora ajungem în situații limită. Din acest motiv mi-am axat mult atenția spre a susține partea asta din noi și mai ales pentru a recunoaște întunericul pe care îl avem în noi”, își amintește terapeutul.

De asemenea, în urmă cu 15 ani, Cristina Varo a ajuns să lucreze cu persoane care erau prinse, din cauza problemelor de sănătate, în propriile lor case.


„Am mai avut o șansă mare, care mi-a oferit multe lecții de viață, să lucrez în 2003 cu oameni care erau în ultima etapă a vieții și aveam oameni dependenți de domiciliu. Erau și tineri care au ajuns imobilizați din cauza unor accidente, dar și vârstnici. Am văzut cum e să te stingi, dar și cum poți să îmbătrânești. Oamenii care se sting m-au învățat să celebrez viața și să reactivez bucuria de a trăi și m-am gândit ce fel de bătrânică aș vrea să fiu”, mărturisește Cristina.

Astfel, Cristina Varo a ajuns să fie o prezență de cele mai multe ori pozitivă, care preferă să râdă atunci când se enervează.


În era comunicării, oamenii nu mai ascultă

După ani de lucrat cu oameni în ceea ce privește relațiile interumane, a realizat că, de fapt, comunicarea este principala problemă.

„Mă ocup de tot ceea ce are de-a face cu dinamica relațiilor eu cu mine, dar și relațiile cu ceilalți. Mă fascinează și mă pasionează mult să văd ce face diferența între vitalitatea noastră, în relațiile pe care le avem cu ceilalți. De ce ne simțim uneori încrezători și alteori neputincioși. Și atunci încerc mereu să iscodesc partea aia ascunsă pe care o avem și mai ales întunericul pe care îl avem fiecare dintre noi”, a explicat Cristina Varo.


Principala problema este faptul că oamenii nu mai au răbdare să se asculte unii pe alții, fiind prea preocupați de propriile nevoi.

„Problemele apar din cauză că oamenii nu se aud, nu se ascultă. Pentru că acum deja suntem într-o eră în care comunicarea este pe toate gardurile și zicem că noi comunicăm, dar, de fapt, nu ne ascultăm și cred că trăim într-o perioadă în care prea mult eu dăunează vieții în doi sau vieții cu ceilalți. Fiindcă ești atât de absorbit de nevoile tale, de dorințele tale, încât nu mai lași loc și timp pentru dorințele și visele celuilalt. Avem nevoie cumva de a trece pe un palier în care suntem noi mai importanți. După ce în perioada comunistă eram toți la același nivel și nu ne deosebeam unii de alții, după Revoluție mi s-a părut că am ajuns foarte axați pe a deveni vizibili, pe a veni fiecare cu ceva mai special, mai interesant. Doar că momentul în care îți dai seama că fiecare are ceva cu adevărat special, nu mai e nevoie să tot dovedești atâta. Că ajungi să fii într-o goană de a dovedi  în loc de a trăi, a explicat terapeutul.


Clujul, cel mai bun oraș în care poți trăi

Născută și crescută în Cluj-Napoca, terapeuta nu poate să își imagineze cum ar fi să locuiască în alt oraș. Mărturisește că orașul are o vibrație aparte că, deși oamenii nu sunt neapărat fericiți, sunt relaxați, în ciuda problemelor de zi cu zi.

„Clujul este cel mai bun loc în care poți trăi, în care te poți plimba liniștit la orice oră a zilei sau a nopții. E un loc în care parcă e un ritm de viață suficient de alert ca sa nu te plictisești, dar în același timp suficient de domol, de liniștit încât să îți găsești locul. Clujenii sunt destul de relaxați. Nu aș spune neapărat fericiți, fiindcă noi ca popor nu suntem neapărat prea fericiți, dar o anumită stare de relaxare am perceput-o aici în Cluj, față de alte părți din țară”, spune Cristina.

În acest moment Cristina Varo lucrează într-un cabinet individual, iar uneori are ședințe de terapie prin Skype. Pe viitor dorește să facă un grup pentru terapie prin râs, fiindcă ea crede că râsul detensionează și pierdem prea mult timp fiind încrâncenați.

„ Ar trebui să nu ne mai luăm atât de în serios tot timpul”, a concluzionat terapeutul.