monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CÂT CÂNTĂREȘTE EDUCAȚIA? Elevii ÎȘI DISTRUG COLOANA vertebrală pentru că poartă GHIOZDANE PREA GRELE!

Cărți pentru fiecare materie în parte, caiete, culegeri, ceva de mâncare și o sticlă de apă, toate acestea se găsesc în ghiozdanul unui copil. Elevii cară zilnic un bagaj care poate să cântărească până la 10 kilograme, iar asta îi afectează atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional.

Greutatea ghiozdanului nu poate depăși 10% din greutatea elevului. Teoretic. Ați încercat vreodată să-l cântăriți?

Părinții sunt disperați văzând cum copiii lor ajung să aibă probleme din cauza greutății ghiozdanelor pe care trebuie să le poarte zi de zi la școală. Medicii trag semnale de alarmă, că cei mici ajung să aibă probleme cu spatele, iar profesorii cer cât mai multe caiete și cât mai multe manuale auxiliare.

Copiii cară zilnic kilograme întregi

Anamaria are un băiat în clasa a V-a. Copilul are câte două caiete pentru materiile importante, dar și pentru materiile mai „ușoare” sunt cerințe.


„Sunt zile când ghiozdanul cântărește 6 kilograme. Are o zi pe săptămână când e mai lejer și atunci nu e atât de greu. Dar media e de 4-6 kilograme zilnic, mai ales când are desen și trebuie să ducă totul cu el. Sunt 6 ore, la română le cere 2 caiete studențești pe lângă carte, bloc de desen A3, își pune săculețul cu acuarele, cu pensule, penarul, mâncare, apă și când vine iarna, poartă adidașii pentru educație fizică în ghiozdan. Ar trebui să își lase măcar cărțile la școală, să fie dulăpioare”, a spus Anamaria.

O altă mămică a spus că ghiozdanul băiatului ei a cântărit și mai mult.


„Acum că e la liceu, a crescut, greutatea ghiozdanului nu mai e o problemă. Dar când era în gimnaziu, i-am cântărit într-o zi, de curiozitate, ghiozdanul. Cu toate caietele și manualele, cu apă, mâncare și echipamentul de sport, ghiozdanul cântărea 10 kilograme”, își amintește Nicoleta.

Apar probleme fizice, dar și emoționale

Medicii văd că cei mici au probleme cu coloana din cauza greutății pe care o poartă zi de zi la școală. Indiferent dacă ghiozdanul se poartă pe un umăr sau pe ambii, problemele tot apar.


„Apar tulburări de statică ale coloanei datorită faptului că există o tracțiune. Dacă sunt ghiozdane pe care copilul le poartă pe un umăr pot să facă scolioză, dacă sunt ghiozdane pe care le poartă pe ambii umeri, atunci pot să facă hiperlordoze sau chiar atitudini cifotice, în cazul în care se exagerează. Adică se deformează coloana, fie în sensul antero-posterior, fie lateral. Pur și simplu coloana, în loc să fie rectilinie, cu mici denivelări care sunt normale, devine curbată”, a explicat Adriana Costin, medic pediatru.

Însă, din cauza greutății, copiii simt și un disconfort emoțional.


„Poți să simți disconfort emoțional pentru că ai tot timpul o greutate în spate și nu ai mobilitate. Și noi când mergem la magazin și venim cu plase încărcate cu cumpărături, ne deranjează, că nu avem mobilitate să facem tot ce am vrea din cauza greutății. Mai ales ca și copil, nu te poți manifesta, nu te poți juca. Ei se joacă și când sunt pe stradă, fiindcă sunt copii și greutatea face dificil acest lucru. Și dacă merg pe jos la școală, mai interacționează cu alții, greutatea le reduce și această plăcere, fiindcă au ceva ce îi apasă”, explică psihologul Daniela Dumulescu.

Sunt școli în Cluj care îi ajută pe copii

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au explicat că în Cluj din ce în ce mai multe școli achiziționează dulapuri în care elevii pot să își lase manualele de care nu au nevoie.


„O parte din școli și-au rezolvat problema prin o serie de dulăpioare în care să își lase cărțile de care nu au nevoie acasă. Și cred că asta este soluția cea mai bună, să rămână la școală. Asta este cea mai simplă soluție”, a declarat Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean.

Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca a implementat sistemul dulăpioarelor în urmă cu mai bine de două decenii.

„Această preocupare estre de foarte multă vreme. Sunt mai bine de 20 de ani de când elevii noștrii au dulăpioare în care să își lase surplusul de materiale. Unii își lasă manualele, alții își lasă echipamentul sportiv. Oricum este un ajutor pe care școala în oferă de multă vreme”, a explicat Constantin Corega, directorul colegiului.