monitorulcj.ro Menu
Actualitate

65.000 de pensionari vor circula și în 2019 gratuit cu autobuzul în Cluj. Boc: “Mulți mă critică, dar toți veți ajunge pensionari”

În prezent, peste 65.000 de pensionari beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, iar această facilitate va continua și anul viitor.

“Veste bună pentru pensionari. Potrivit politicii constante pe care Primăria a avut-o, vom menține sistemul de gratuități pentru transportul în comun pentru elevi, studenți și pensionari. Pentru pensionari vestea este că, începând din 5 noiembrie, pot să își ridice abonamentele pentru 2019, e vorba de cardurile de călătorie contactless, nominale. Aceste abonamente se pot ridica de pe Bulevardul 21 Decembrie nr. 79, din Piața 1 Mai, de la primăria centrală, Grigorescu, Iris, Someșeni, Zorilor. Doar să vină cu documentațiile necesare. Toți cei peste 70 de ani au gratuități, cei care sunt sub 70 de ani cu venituri de până în 1700 de lei au abonament gratuit, cei care sunt între 1701 și 1900 de lei au pe o linie abonament gratuit. E o formă de respect elementară a orașului. Oameni, toți veți ajunge pensionari. Pensionarii ne-au făcut orașul așa cum îl avem. Au muncit zeci de ani. Ei au prins și tranziția de la comunism la capitalism, când toate resursele lor agonisite s-au diminuat”, a declarat, joi, primarul Emil Boc la un post de radio.

Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca decis să majoreze plafoanele de venituri până la care se pot acorda aceste facilităţi.


În prezent, 65.719 de pensionari beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun.

Valoarea abonamentelor eliberate gratuit pe mijloacele de transport în comun este suportată în procent de 45% de către Primărie şi în procent de 55% de către CTP Cluj-Napoca.


CITEȘTE ȘI

60.000 de pensionari circulă gratuit cu autobuzul în Cluj. Peste o lună, numărul acestora va creşte. Cine suportă costurile?