monitorulcj.ro Menu
Actualitate

La o cafea cu un polițist. Clujenii au ocazia să stea de vorbă față în față cu oamenii legii

De câteva luni bune, polițiștii clujeni au demarat un proiect prin care, în fiecare zi de marți, de la ora 10, se întâlnesc cu clujenii la cafeneaua Narcoffe și stau de vorbă.

Într-o cafenea de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, trei polițiști, îmbrăcați în uniformă, stau la o masă, cu câte o cană în față și povestesc cu clienții din cafenea. Nu, nu chiulesc de la locul de muncă, nu și-au părăsit postul, ci s-au „infiltrat” între oamenii de rând, pentru a le răspunde întrebărilor, dar și pentru a le arăta că, în ciuda gradelor de pe umeri, sunt și ei membrii ai societății, cu bune și cu rele.

Primul proiect de acest fel din țară

România a fost a treia țară din Europa care a demarat un astfel de proiect, iar Clujul a fost primul oraș din țară, în care polițiștii au decis să stea de vorbă cu cetățenii la o cafea, să ruptă barierele impuse de uniformă și de tot felul de preconcepții. Proiectul a început la sfârșitul lunii februarie a acestui an, iar reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean doresc să îl continue pe termen lung.


„Am considerat ca e un alt mediu in care putem interactiona. E interesant fiindcă nu știi niciodată cu ce oameni te întâlnești, ce întrebări îți vor pune. Noi putem lansa câte o temă, dar putem ajunge la cu totul alte discuții. De exemplu, o dată am fost întrebați dacă e moral sau nu faptul că poți să returnezi produsele pe care le cumperi, după 30 de zile, dacă nu ești mulțumit de ele. Nu este un subiect care are legătură cu poliția, dar am fost întrebați, ni s-a cerut părerea, așa că am discutat și pe tema asta. Dar, în general, subiectele se leagă de poliție. E primul de acest gen din țară, am fost a treia țară din Europa care l-a implementat. Între timp a apărut și în Franța și suntem foarte mândri de el! Îl considerăm benefic. Până acum, reacțiile din partea clujenilor au fost pozitive. Totul decurge natural, oamenii chiar vin și pun întrebări”, a explicat Gina Pop, comisar de poliție în cadrul Biroului pentru Analiza și Prevenirea Criminalității.

Polițiștii mai aproape de cetățeni

O tânără se așează lângă o agentă, iar întrebările curg una după alta. Vrea să știe cum este pentru o femeie această slujbă. Polițista, Diana Oegar, răspunde cu răbdare și cu zâmbetul pe buze.


„Am venit special pentru că voiam să aflu mai multe detalii despre meseria de polițist, pentru că pe viitor m-ar interesa domeniul. Și atunci am vrut să aflu informații direct de la sursă despre problemele cu care se confruntă în teren și satisfacțiile meseriei”,  a spus Cristina Cioară, o tânără clujeancă.

„Oamenii văd că în spatele uniformei și a autorității pe care o reprezinți, până la urmă, se ascunde un om care este deschis, prin prisma meseriei, să îți ofere sprijin. Până la urmă suntem în slujba cetățeanului. Poveștile nu se termină și oamenii reușesc să ne surprindă mereu prin întrebări, prin atitudine și în cazul acesta mă surprind plăcut”, mărturisește Diana Oegar, agent de poliție.


Uniforma, un motiv de apropiere

 La alt colț al mesei, Cristian Pop discută cu trei persoane trecute de prima tinerețe, care îi urmăresc cu atenție fiecare mișcare. Se zâmbește, se râde, se creează legături.

„Am venit în cafenea special să mă întâlnesc cu polițiștii. Poți să discuți direct, ai timp suficient la dispoziție. Inițiativa mi se pare ok. Azi am aflat despre timpul de reacție a polițistului de proximitate față de o comunitate. E o temă care se discută mult și în accident, care este relația autorităților cu omul de rând, cum se rezolvă problemele și conflictele în comunitate”, spune  Eronim Uțiu, unul dintre ascultători.


Astfel, uniforma nu reprezintă un motiv pentru care cei prezenți să fie reținuți, ci unul pentru care să se apropie.

„Ai posibilitatea să faci oamenii din jurul tău să înțeleagă munca, să înțeleagă modul în care gândești, să vadă că și tu ești un om din societate. Nu ai nimic deosebit, în afară de atribuțiile de serviciu prin care tu ai de făcut niște lucruri în societate. Spre exemplu, ai de dat o amendă. Nu e ceva plăcut, dar dacă omul înțelege că a luat o amendă fiindcă a greșit, e ok. De asta e important ca polițistul să fie un membru activ al societății”, explică agentul de proximitate Cristian Pop.


M.A.I, prin Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, a inițiat oficial proiectul la noi în țară, evenimentele fiind parte a programului internațional Coffee with a Cop, care a început în anul 2011, în Hawthorne, California, din Statele Unite ale Americii și care în prezent, se desfășoară în toate cele 50 de state ale Americii de Nord dar și în Europa, Australia, Africa și America Latină.

În acest moment, România este singura țară din Europa de Est care găzduiește evenimentul Coffee with a Cop.