monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc s-a săturat de studenții care aglomerează Clujul. “Să-și aducă cărțile cu mașina, apoi s-o ducă înapoi acasă”

Primarul Emil Boc nu se lasă în războiul pe care îl duce cu studenții în încercarea de a-i face pe aceștia să renunțe să vină cu mașinile la facultate.

“Am un mesaj foarte clar: studenții trebuie să înțeleagă că la Cluj nu pot veni și să lase mașina cum era pe Observator. Erau 50 de mașini care blocau o bandă de circulație. Acele mașini nu mai sunt parcate acolo și fiecare trebuie să găsească soluții. Vine cu mașina la Cluj, își lasă materialele, își lasă cărțile sau de ce are nevoie pentru căminul studențesc și mașina o duci înapoi acasă sau găsești altă soluție, dar nu în stradă, în fața căminului pentru că nicăieri în lume nu mai poți avea pretenția să ai mașina parcată la geam. Mai ales pentru generația tânără”, a spus Boc, marți dimineață, la un post de radio.

El a dat exemplul străzii Observatorului, unde în prezent se circulă pe patru benzi.


“În Observator am reușit să eliberăm carosabilul. Am avut două benzi ocupate cu mașini. Astăzi se circulă pe 4 benzi în Zorilor fără probleme. Acolo vom introduce un plan de modernizare inclusiv pentru piste de biciclete pentru că spațiul permite. S-a fluidizat traficul pentru că primul lucru pe care l-am spus a fost că bulevardele mari dedicate traficului să fie pentru trafic și nu pentru mașini parcate. Am instituit sensuri unice în Zorilor și cei care au aut parcare cu abonament au primit în zonă alte locuri”, a mai spus Boc.

CITEȘTE ȘI


Boc declară război studenţilor. “Măi, dragi studenţi, mai puţin cu maşinile în oraş”

CITEȘTE ȘI


Un student din Oradea îi cere socoteală lui Boc pentru lipsa locurilor de parcare. “Mergeţi pe jos într-o plimbare cu o domnişoară”