Actualitate
Vitezomanii, în vizorul polițiștilor. Oamenii legii, acțiune pe mai multe străzi din Cluj
Polițiștii clujeni au organizat, luni noaptea, întrele orele 22.30-24.00, o acțiune la care au participat polițiști de ordine publică din cadrul tuturor secțiilor de poliție urbane, precum și polițiști rutieri.
Polițiștii au acționat pentru prevenirea faptelor de natură contravențională și penală, în special a celor de la regimul rutier.
"S-a acționat, cu preponderență, pe străzile: Islazului, Primăverii, Frunzișului, Calea Florești, Bulevardul 1 Decembrie și Piața Unirii. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 44 de persoane și au fost verificate 35 de autovehicule. Pentru neregulilele constatate, s-au aplicat 18 sancțiuni contravenționale privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și a fost retras un certificat de înmatriculare, precum și plăcuțele cu număr, pentru nerespectarea normelor legale privind efectuarea în termen a inspecției tehnice periodice", transmite IPJ Cluj.