monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marile construcții din Borhanci rămân în aer pe termen nelimitat. Lărgirea străzii și sensul giratoriu promise de Primărie, blocate

În Borhanci, se așteaptă construirea unui sens giratoriu și extinderea străzii Brâncuși pentru a se da undă verde construcțiilor.

La începutul anului, Primăria a spus “stop joc” construcțiilor în cartierul Borhanci după ce studiile au arătat o depășire cu 126% a traficului. Până la construirea centurii metropolitane, municipalitatea a promis că va lărgi zona printr-un nou sens giratoriu. Acum, planurile Primăriei au fost date peste cap.

“În Borhanci suntem în același stadiu pentru că nu am găsit și nu avem cadru legal prin care să putem face investiția pe terenul celor de la USAMV. Pentru USAMV, ca să poată face această investiție sau să putem face această investiție, terenul USAMV trebuie trecut în proprietatea municipiului Cluj-Napoca sau să avem un drept asupra acestui teren. Universitatea nu ne poate da un drept asupra acestui teren pentru că el are un statut special. Avem nevoie de aprobarea Guvernului care să fie validată în Parlament. Terenul e înregistrat în domeniul statului, iar USAMV are un simplu drept de folosință și administrare. Avem două variante, ori face USAMV această investiție, dar astăzi nu are acești bani să o facă, ori facem un parteneriat, dar pentru acest parteneriat aveam nevoie de avizul Guvernului și Parlamentului. Zona este blocată. Blocajul nu vine de la noi, ci din București. Căutăm soluții pentru deblocarea acestui proiect, și noi suntem blocați cu PUZ-ul nostru pentru cartierul Tineretului, un cartier care urmează să îl realizăm în Borhanci”, spunea viceprimarul Dan Tarcea în noiembrie.


Acum, cei care vor să construiască în zonă l-au întrebat pe primarul Emil Boc dacă pot depune dosarele pentru PUZ, având în vedere că s-a sistat eliberarea autorizațiilor de construcție.

“Noi am aprobat în Comisia de Circulație condiționat aprobarea PUZ-ului de lărgirea intersecției și a străzii Borhanci de la 2 la 4 benzi. USAMV are deschidere, dar nu stă numai în puterea sa. Avem mai multe alternative la care lucrăm. Am permis să demareze niște proceduri tehnice, dar, efectiv, autorizația de construcție va fi corelată în momentul finalizării. Se poate depune dosar pentru PUZ, dar aprobarea autorizației de construcție și emiterea acesteia va fi corelată cu finalizarea lucrărilor de extindere a străzii Borhanci. Decizia aceasta este dată pentru o perioadă determinată în sensul că noi sperăm ca într-un an de zile să finalizăm aceste demersuri care țin de lărgirea străzii Borhanci. Mă refer la ansamblurile imobiliare mari. Nu mă refer la cei care fac o căsuță. Când vorbim de ansamblurile imobiliare mari aici se corelează cu lucrările, dar ei pot să depună pentru studiul de circulație, pentru PUZ, dar emiterea efectivă a autorizației va fi condiționată. Asta am gândit să fie echilibrat, și ei să facă demersuri și nici orașul să nu rămână blocat”, a precizat, zilele trecute, Emil Boc.


În ultimele luni, Emil Boc s-a lăudat cu lărgirea intersecției Brâncuși-Borhanci.

“Pe Borhanci mulțumesc USAMV pentru deschidere. Și acolo suntem pe direcția corectă, când reușim să lărgim intersecția de la intersecția Borhanci cu Romul Ladea și cu Brâncuși. Degeaba dăm drumul la proiecte imobiliare că ajung oamenii să se blocheze la ieșirea din Borhanci. Urmează USAMV să facă procedurile legale de a acorda terenul pentru a se lărgi și de a se crea un sens giratoriu acolo, deci sper că până la sfârșitul verii să poată fi rezolvată și problema din Borhanci. Se va lărgi ieșirea în Brâncuși și va fi evident și un sens giratoriu tocmai ca să permită corelarea cu celelalte străzi care sunt acolo: Brâncuși, Fagului, Romul Ladea și Borhanci”, spunea Boc în luna mai.


Acest sens giratoriu este deja o poveste fără sfârșit, la fel ca și demolarea garajelor. Primăria Cluj-Napoca a fost întrebată, în 2015, despre acest sens giratoriu, iar răspunsul a fost că nu deține teren.

”Pentru intersecția strada Constantin Brâncuși - str. Romul Ladea - strada Borhanci - strada Fagului există întocmit un proiect de amenajare sens giratoriu, dar este necesar teren privat (colț str. Romul Ladea - strada Fagului) fără de care nu se poate realiza nici măcar în forma experimentală. S-a luat legătura cu prorietarul terenului care ar trebui să doneze suprafața de teren Primăriei, lucru cu care, până acum, nu a fost de acord”, au replicat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.