monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Arta a adus zâmbete pe chipurile oamenilor din Spitalul de Recuperare

Proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy s-a întors pentru o ediție de Crăciun în spitalele clujene. Artiștii și voluntarii au început sâmbătă să desfășoare activități recreative cu pacienții de la Spitalul de Recuperare, Spitalul Militar „Dr. Constantin Papilian” și Instititul de Gastroenterologie și Hepatolgie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca.

Timp de cinci zile, artiștii îi vor înveseli pacienții, cadrele medicale și aparținătorii și, de asemenea, vor împărți 2.000 de pachete cadou în spitale, acolo unde oamenii nu se așteaptă să-i găsească Moș Crăciun.

Îndată ce pășești în Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, te lovește o liniște aproape dureroasă. La fel ca în orice alt spital, de altfel. Nimeni nu poate fi fericit când e bolnav sau când cineva drag suferă. Un brad împodobit îi întâmpină pe cei care intră, însă atmosfera de Crăciun lipsește cu desăvârșire. Un brancardier transportă un bărbat care se îndoaie de durere și încearcă să se abțină să nu țipe.


„Imediat, imediat”, îi spune pentru a-l liniști.

În urma lor, soția bolnavului încearcă să țină pasul cu ei, cărând un dosar plin cu acte. Cadrele medicale aleargă dintr-o parte în cealaltă, toată lumea vorbește în șoaptă.


Veselia din mijlocul liniștii

Însă, în „sala borcan”, atmosfera este complet diferită. O mână de oameni pregătesc o surpriză care dorește să aducă atmosfera de Crăciun chiar și pe holurile triste ale spitalului. Membrii grupului Create.Act.Enjoy fac pachete, așează în ele: banane, portocale, mandarine, bomboane, decorațiuni pentru brad, carte poștală, stickere și un fluturaș cu descrierea proiectului. În final, vor fi câteva sute de cadouri.

„E practic o conexiune de la suflet la suflet ce are impact și pe voluntari și pe echipă, pe pacienți, pe cei din personalul spitalului. Cam așa se poate și realiza, altfel nu ar putea funcționa”, a spus Raluca Bugnar, PR pentru Create.Act.Enjoy.


În timp ce voluntarii pregătesc pachetele, membrii echipei „Terapie prin artă” își pregătesc machiajul și costumele. Se ajută unii pe alții să își facă nod la cravata muzicală, verde cu reni și Moși Crăciun. Una dintre fete ia o banană și se preface că vorbește la ea, ca la un telefon. Nu o observă nimeni, ea doar încearcă să își intre în rol.

Zâmbetele și cadourile împărțite prin spital

O scurtă ședință, după care artiștii urmează să se răsfire prin spital, să împartă cadouri, zâmbete, vorbe bune.


„Asta și creativitatea ajută la îmbunătățirea stării de bine a pacienților și a oamenilor în general”, le spune Diana Buluga, unul dintre organizatori, înainte ca omuleții costumați să meargă spre saloane.

Deja din hol, încep să împartă veselie în stânga și în dreapta. O vârstincă, vizibil emoționată, lasă să îi răsară în colțul ochiului o lacrimă.


„Sărbători fericite, dragilor! Sunteți tare frumoși. Sunteți tineri și minunați. Nu mă așteptam la așa ceva”, spune ea.

Nici măcar bărbații nu pot să nu fie impresionați.

„E frumos. Ce bine că mai sunt oameni care se gândesc la cei necăjiți”, zice un pacient.

Unul dintre mimi poartă în spate o boxă. Din ea răsună cântece de iarnă.

„We wish you a Merry Christmas, we wish you a Merry Christmas”.

Cadrele medicale i-au așteptat nerăbdătoare. S-au obișnuit cu ei.

„E atât de frumos, doar zâmbete aduceți”, spune Sanda Patrichi, managerul spitalului, apoi îi îmbrățișează pe câțiva dintre ei.

„Este o ediție specială, cea de Crăciun. Noi avem o foarte lungă colaborare cu tinerii aceștia deosebit de inimoși, care nu își fac doar meseria, nu își fac doar datoria profesională. Ei pun foarte mult suflet, sunt foarte apropiați de pacienți. Pacienții așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu ei. Foști pacienți vin în această perioadă în vizită, să se întâlnească cu ei. Am spus de nenumărate ori că îi ajută să iară din starea de boală, din această conjunctură în care o suferință te aduce într-un loc de unde aștepți alinare și aștepți ajutor or, întâlnirile acestea pe tărâmul artei, te detașează de condiția de dizabilitate, te duce într-un domeniu în care ești liber, în care ești la fel ca toți ceilalți, iar programele sunt deosebit de interactive”, explică managerul.

În decursul zilei de luni, membrii echipei „Terapie prin artă” au petrecut ore bune în spital împărțind peste 800 de pachete și probabil și mai multe zâmbete. Marți, artiștii îi vor înveseli pe pacienții de la Medicală 3.