monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Urmărire ca-n filme pe străzile din Dej

O urmărire de câțiva kilometri a avut loc miercuri pe străzile din Dej dar și prin localitățile învecinate.

Cu poliția pe urme, un șofer în vârstă de 33 de ani a gonit din Valea Luncii până în Gherla, întorcându-se mai apoi la Dej. După ce a fost oprit, când agentul s-au apropiat de mașină, a accelerat, iar un polițist a căzut la pământ. Procurorii de la Dej au considerat că fapta nu întrunește condițiile unui ultraj, informează dejeanul.ro.

Totul a început în jurul orei 13, când un echipaj de poliție de la Dej acționa cu pistolul radar în localitatea Valea Luncii în cadrul unei acțiuni care îi viza pe vitezomani. La un moment dat, agențîi i-au făcut semn să oprească unui șofer care a depășit viteză legală, însă, în loc să tragă pe dreapta, acesta a accelerat.


Polițiștii au anunțat prin stație un alt echipaj care se află la doar câțiva kilometri distanță, și au pornit în urmărirea acestuia. Șoferul nu a oprit nici la semnalele celui de-al doilea echipaj, și cu poliția în urmă lui, a gonit până la intersecția cu centură municipiului Gherla. Acolo a întors și s-a îndreptat din nou spre Dej, dar în cele din urmă un alt echipaj l-a blocat în parcarea unui hotel de la intrarea în Dej.

Goana nebună a șoferului bistritean era însă departe de final. Agențîi s-au apropiat de mașînă pentru a-l imobiliza, însă, în acel moment, șoferul a accelerat și a pornit din nou la drum. Atunci, unul dintre polițiști a căzut la pământ. În cele din urmă, nu după mult timp, oamenii legii au găsit mașînă șoferului abandonată în zona pădurii Bungar.


Peste doar câteva minute, bărbatul s-a prezentat la sediul poliției, spunându-le agenților că s-a speriat și din acest motiv nu a oprit.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, dar s-a stabilit că nu consumase alcool. Chiar și documentele îi erau în regulă, însă, verificându-l în baza de date, polițiștii au aflat că șoferului i-a fost suspendat permisul de conducere în urmă cu o luna,  în Cluj-Napoca. Atunci, acesta a contestat în instanța măsură și astfel, până la finalizarea procesului, permisul de conducere a rămas la el.


Astăzi însă, acesta i-a fost reținut de către polițiștii din Dej. Faptele bărbatului de 33 de ani din Bistrița au fost prezentate și procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, pentru a fi tras la răspundere și pentru ultraj, însă magistratul a considerat că nu sunt întrunite condițiile ultrajului. Astfel, șoferul rămâne doar cu permisul suspendat pe o perioada de 60 de zile.

După publicarea acestui articol, șoferul a contactat Dejeanul.ro și a declarat că regretă ce s-a întâmplat, dar se grăbea la Cluj-Napoca unde soția lui a fost implicată într-un eveniment rutier.


În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum polițiștii încearcă să îl blocheze în parcare (DACIA LOGAN e mașină de Poliție), însă șoferul BMW-ului nu da semne că ar vrea să oprească și accelerează. În imagini se observă și momentul în care agentul cade pe zăpadă, după care se ridică rapid și fuge pe jos după mașînă, împreună cu ceilalți colegi.

Etichete: dej urmarire