monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum să trecem de sărbătorile de iarnă fără incidente. Sfaturile polițiștilor clujeni

Polițiștii clujeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de Sfintele Sărbători de Crăciun. Vor fi derulate acțiuni menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului. Efectivele planificate în seviciu vor acționa pe două paliere: primul palier este cel de prevenire și descurajare, iar cel de-al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

„Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța de Crăciun în siguranţă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

PE STRADĂ, LA PIAȚĂ SAU LA EVENIMENTE:


       aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.!

       asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!


       nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare!

       nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice!  


       nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!

       nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare!


       evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela!

       nu răspundeţi la provocări, cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apelul este gratuit!


      nu consumaţi, în exces, băuturi alcoolice. Comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului!

Este perioada cumpărăturilor și a pregătirilor de sărbători:

       nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”; de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!

       evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar!

       când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora!

       atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!

       furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unui astfel de furt!

RECOMANDĂRI PENTRU CONDUCĂTORII AUTO ȘI PIETONI:

       dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Puteți lua în considerare și rute de rezervă, ținând cont că valorile de trafic pot crește!

       asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!

      de asemenea, vă reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!

       circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană, şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!

       conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase!

       respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România!

       conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere!

      dacă vă deplasaţi cu maşina în zone în care se organizează manifestări publice, respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri, lăsaţi vehiculele în parcări sau, pe timpul nopţii, în zone iluminate. Nu păstraţi în autoturisme, la vedere, bunuri de valoare!

       oboseala la volan este una dintre cauzele des întâlnite la producerea accidentelor rutiere. Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie!   Pentru a preveni astfel de situații, polițiștii rutieri le recomandă tuturor conducătorilor auto ca, la primele semne de oboseală, să-şi întrerupă deplasarea, să parcheze vehiculul într-un loc sigur şi să se odihnească până la refacerea capacităţilor psiho-fizice necesare conducerii în siguranţă!

       le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă!

Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi!