Actualitate
Cu ce a ieşit Clujul în evidenţă în 2018?
Clujul a fost în 2018 scenă pentru nenumărate evenimente artistice, culturale şi sportive.
Judeţul Cluj şi Cluj-Napoca s-au evidenţiat în 2018 printr-o serie de evenimente culturale de amploare, dar şi competiţii sportive pe măsură.
De la Electric Castle la Untold
Festivalul Untold, care a avut loc în perioada 2-5 august, a adunat la ediţia din 2018 peste 350.000 de participanţi. Festivalierii au provenit, în afară de România, din alte 75 de ţări, de la Noua Zeelandă până la Hong Kong, Africa de Sud, Argentina sau Canada. Succesul festivalului a făcut ca pe 14 noiembrie, când a fost pusă în vânzare prima serie de bilete pentru ediţia din 2019, să fie vândute 10.000 de abonamente în numai trei minute.
Un alt festival de succes a fost Electric Castle, organizat la Castelul Banffy din Bonţida. La ediţia din 2018, au fost peste 200.000 de spectatori, iar printre cei peste 300 de artişti s-a numărat şi fiul lui Bob Marley, Damian Marley.
Competiţii internaţionale în Polivalentă
Sportul a fost şi el la înălţime la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă fiind organizate competiţii internaţionale importante.
Pe 1 iulie, Naţionala masculină de baschet a României a ratat calificarea în faza următoare a preliminariilor Cupei Mondiale FIBA 2019, după ce a fost învinsă de Croaţia cu scorul de 90-63, în ultimul său meci din Grupa D, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Pe 23 septembrie, echipa masculină de baschet U-Banca Transilvania Cluj a fost învinsă de formaţia greacă Panathinaikos BC cu scorul de 79-72 în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în meciul de prezentare a lotului pentru sezonul viitor.
Pe 16 septembrie, echipa masculină de tenis a României a fost învinsă de Polonia cu scorul de 3-2, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul al treilea al Grupei a II-a a zonei Europa-Africa a Cupei Davis.
Pe 22 aprilie, echipa feminină de tenis a României a învins cu scorul general de 3-1 formaţia Elveţiei în barajul pentru calificarea în Grupa Mondială I a Fed Cup, găzduit de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Retrogradată în 2016 din Grupa Mondială a Fed Cup, România revine în elita mondială pentru campania din 2019.
Pe 25 martie, naţionala feminină de handbal a României a învins dramatic echipa Rusiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 26-25 (15-12), în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului European din 2018.
Olimpiada internaţională de matematică
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a găzduit şi Olimpiada Internaţională de Matematică, desfăşurată în perioada 3-14 iulie şi la care au participat peste 600 de elevi din cel puţin o sută de ţări.
Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai", Ioan Aurel Pop, a fost ales, pe 5 aprilie, în funcţia de preşedinte al Academiei Române şi şi-a păstrat şi funcţia deţinută la universitatea clujeană.
La rândul său, Universitatea "Babeş-Bolyai", cea mai mare din ţară în acest moment, s-a situat în acest an, pentru a treia oară consecutiv, pe primul loc în Metarankingul Universitar - Clasamentul universităţilor din România, realizat de către un grup de profesori universitari. În Cluj, unul din cinci locuitori este student, oraşul fiind, cu cei aproximativ 100.000 de studenţi şi şase universităţi de stat, cel mai important centru academic din ţară, alături de Bucureşti.
De Centenar...statui şi expoziţii
Anul 2018 a fost marcat, în Cluj, şi de câteva proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri. Printre acestea, expoziţiile au fost cele mai numeroase.
Cu o zi înainte de împlinirea a 100 de ani de la Unire, în 30 noiembrie, statuile unor personalităţi ortodoxe şi greco-catolice au fost dezvelite la Cluj de mitropolitul Andrei şi de episcopul Crihălmenau, care au asistat, împreună, la cele două ceremonii.
Cele trei statui, care îi înfăţişează pe episcopul Nicolae Ivan, pe mitropolitul Bartolomeu Anania, precum şi pe cardinalul Iuliu Hossu, au fost amplasate în locuri publice din centrul oraşului pentru a aminti astfel de faptele acestora şi de influenţa pe care au avut-o asupra Clujului şi Transilvaniei. Finanţarea pentru realizarea statuilor a fost asigurată de Primăria Cluj-Napoca.
TIFF
În acest an, TIFF a ajuns la ediţia a 17-a, echipa alegând-o pe actriţa Fanny Ardant pentru a-i oferi Trofeului Transilvania. De asemenea, cineasta Márta Mészáros a primit, în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, "Premiul pentru întreaga carieră". Filmul "Moştenitoarele", de Marcelo Martinessi (Paraguay), a câştigat Trofeul "Transilvania" din acest an. La festival, care a avut loc la finalul lunii mai, au fost proiectate 227 de filme din 51 de ţări, dintre care 178 de lungmetraj.