monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un leagăn pentru persoane cu dizabilități a fost „ascuns” într-un parc din Mănăștur

Primăria Clujului a instalat după aproape doi ani leagănul care poate fi folosit cu scaunul cu rotile; acesta a fost achiziționat din donații strânse a două asociații.

Sursă foto: https://atlatszo.ro

Cu toate că organizațiile care au donat municipalității leagănul au cerut ca acesta să fie instalat în Parcul Central, leagănul și-a găsit locul în parcul Primăverii din Mănăștur.

„Prin această colectă am încercat să oferim un ajutor persoanelor cu dizabilități, pentru că a fost necesar. Orașul nostru se dezvoltă vizibil din multe puncte de vedere, însă există anumite domenii unde ar fi nevoie de mai multă atenție. De exemplu, în ceea ce privește oamenii în situații vulnerabile, care sunt defavorizați” – spune Balázs Gergely, președintele Asociației Kincses Kolozsvár despre inițiativa de strângerea donațiilor la Zilele Culturale Maghiare din 2016, potrivit atlatszo.ro.


Colecta comunitară a fost mai mult ca reușită, din banii adunați au putut cumpăra chiar două leagăne. De aceea au decis să instaleze unul la sediul Asociației Copacul Vieții în curte, iar pe celălalt să-l doneze orașului, ca acesta să se afle într-un spațiu public.

Vestea că primul leagăn de acest tip în spațiu public nu va fi amplasat aproape de Parcul Central, ci în Mănăștur, nu a fost primit de cei implicați cu același entuziasm.


„Unde va plasa orașul un obiect primit ca donație sau cadou, ar fi asta un leagăn special pentru persoane cu dizabilități sau orice altceva, este până la urmă decizia primăriei în funcție de unde este mai mare nevoie de el, unde este spațiu adecvat, unde se potrivește într-o concepție estetică. Oamenii care stau în probabil cel mai populat cartier al orașului, în Mănăștur, nu cred că ar fi mai puțin importanți decât cei din centru.” – a declarat președintele asociației pentru Átlátszó Erdély.

După părerea lui faptul că leagănul a ajuns în sfârșit într-un spațiu public al orașului este în orice caz pozitiv, însă este nevoie și de alte dezvoltări.