monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Centura de Sud, obiectivul numărul unu al floreștenilor? PSD Florești cere prezentarea publică a stadiului construcției

Centura de Sud a localității Florești este o investiție necesară și urgentă pentru viața de zi cu zi a contribuabililor din localitate și din zona metropolitană, cea mai viabilă variantă pentru a descongestiona traficul din Florești, transmite PSD Florești.

„Având în vedere potențialul de dezvoltare atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, construcția Centurii de Sud trebuie să fie obiectivul numărul unu al floreștenilor. Este inadmisibil ca o neputință adminstrativă, tărăgănare, să blocheze dezvoltarea Floreștiului și implicit să afecteze calitatea vieții locuitorilor din Florești.

Îi solicităm pe această cale primarului Horia Șulea, luând în considerare principiul transparenței administrative, să prezinte public stadiul construcției Centurii de Sud a Floreștiului, elementele de blocaj și responsabilii pentru nerealizarea centurii. Îi reamintim primarului Horia Șulea că vremelnic conduce cea mai mare comună din România, comună care depășește ca număr de locuitori multe municipii și că trebuie să dea dovadă de seriozitate și competență administrativă” a declarat Mihai Curteanu, secretar executiv al PSD Florești.