De ce s-au scumpit apa şi canalizarea

Compania a reuşit să înlocuiască reţelele de apă şi de canalizare vechi pe alocuri de 50 sau chiar 100 de ani şi care creau probleme atât cetăţenilor, cât şi mediului înconjurător.

Într-un interviu acordat cotidianului Monitorul de Cluj, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someş S.A., Lucian Croitoru, a explicat de ce a fost necesară creşterea preţurilor la apă şi canalizare, dar şi care sunt beneficiile modificării preţurilor.

Reporter: În urma informaţiilor făcute publice de Compania de Apă Someş SA am aflat că preţurile pentru apă şi canalizare au fost majorate. Vă rugăm să ne explicaţi de ce a fost necesară această modificare a tarifelor?

Lucian Croitoru: Compania de Apă Someş SA este probabil operatorul care a atras cele mai multe şi mai mari - ca şi valoare - programe de investiţii co-finanţate de Uniunea Europeană pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii de alimentare cu apă şi tratare a acesteia respectiv de canalizare şi epurare a apelor uzate. Nimeni – nici autorităţile publice care deţin în patrimoniu public această infrastructură, nici noi ca operator al acestei infrastructuri – nu ar fi avut resursele financiare care să permită realizarea acestor obiective: să se introducă apa şi canalizarea la cei care în prag de secol XXI nu aveau această utilitate normală pentru orice trai civilizat, să se înlocuiască reţelele de apă şi de canalizare vechi pe alocuri de 30, 50 sau chiar 100 de ani şi care creau probleme atât cetăţenilor cât şi mediului înconjurător.

Această problematică a protecţiei mediului a devenit din ce mai conştientizată după Revoluţie, atât pentru binele nostru şi al moştenirii pe care o vom lăsa generaţiilor viitoare cât şi – după aderare – din punctul de vedere al respectării cerinţelor stricte ale Uniunii Europene.

Bani de la Consiliul Judeţean şi UE

Care era rezolvarea? Când cineva dintre noi are nevoie de bani ca să facă o investiţie – să cumpere sau să construiască o casă, să-şi ia o maşină ş.a.m.d. - trebuie să împrumute  bani de la bancă. Noi am făcut mult mai mult. Am obţinut, cu sprijinul autorităţilor publice, în principal Consiliul Judeţean Cluj, mai mult de 330 milioane de euro, din care circa 75% bani nerambursabili, care nu trebuie daţi înapoi, de la Uniunea Europeană. Dar aceşti bani au fost daţi gratuit de UE conform unui principiu de genul “te ajutăm dar să vedem că te ajuţi şi singur”. Ceea ce a însemnat că circa 25% din sumele totale necesare pentru aceste investiţii a trebuit să le procurăm noi, în principal din credite bancare de la instituţii financiare internaţionale şi în mai mică măsură de la atorităţile publice, acţionari ai companiei. Trebuie precizat aici faptul că în toată această perioadă, începând în principal cu 1995, Consiliul Judeţean Cluj – în subordinea căruia a fost initial RAJAC Cluj pentru ca ulterior autoritatea judeţeană să devină acţionarul nostru majoritar - a sprijinit constant şi consistent absolut toate demersurile noastre pentru atragerea acestor investiţii, conştient fiind de necesitatea creerii condiţiilor unui trai civilizat în comunitatea noastră.

Ei bine, partea de credite bancare din aceste sume trebuie rambursată. Iar asigurarea condiţiilor pentru ca noi, Compania de Apă Someş, să putem plăti ratele celor patru credite luate pentru completarea celor patru programe de investiţii atrase, s-a concretizat în înscrierea unor condiţionalităţi în contractele de împrumut, condiţionalităţi care impun în primul rând obligativitatea ajustării anuale cu inflaţia (o dată pe an, cel târziu la 1 iulie) a preţurilor şi tarifelor practicate.

Măsuri pentru protejarea mediului

În al doilea rând, a intervenit atât dorinţa noastră firească de a proteja mediul înconjurator pentru noi şi generaţiile următoare cât şi cerinţele severe ale Uniunii Europene în acest sens, concretizate în obiective de atins la termene precise din punctul de vedere al calităţii apelor uzate deversate în mediu după epurarea acestora, stabilite atât în Directivele Europene de profil cât şi în Capitolul de Mediu al Tratatului de aderare al României la UE.

Ori, datorită creşterii populaţiei şi dezvoltării şi diversificării vieţii economice în marile centre urbane de după Revoluţie, sistemele iniţiale de canalizare şi mai ales de epurare a apelor uzate, adică Staţiile de Epurare, au rămas atât subdimensionate cât mai ales insuficient tehnologizate şi modernizate pentru a face faţă actualelor cerinţe ale legislaţiei naţionale aliniate la Directivele Europene. Să vă dau un exemplu. Cu toate că Staţia de epurare Someşeni (ce deserveşte Cluj-Napoca şi localităţile rurale din jur) a fost supusă după 1992 la două etape de modernizare din surse proprii ale Companiei de Apă şi resurse bugetare în principal de la Consiliul Judeţean Cluj, există anumite perioade în care ea nu poate “curăţa” suficient apele uzate menajere şi industriale pentru ca la deversarea în râul Someşul Mic, aceste ape să corespundă întru totul parametrilor stricţi de calitate prevăzuţi de legislaţie. Astfel că pentru aceste deversări neconforme, Compania de Apă Someş este penalizată de către Apele Române. Vă imaginaţi care este situaţia la staţiile de epurare din celelalte şapte municipii şi oraşe din judeţul Cluj şi Sălaj administrate de noi, în condiţiile în care, înainte să fie preluate de Compania de Apă Someş în 2006, nu au beneficiat de nici o investiţie majoră de modernizare de la data construirii lor în general în anii ’70!

Modernizări necesare din cauza rămânerii în urmă cu tehnologia

Pentru soluţionarea acestor rămâneri în urmă din punct de vedere tehnologic, s-a impus cu necesitate modernizarea şi extinderea staţiilor de epurare orăşeneşti. Ori calculul făcut de consultanţi independenţi care a luat în considerare atât costurile pentru modernizarea acestor staţii de epurare astfel încât să facă faţă atât prezentului şi viitorului previzibil cât şi costurile de operare ale staţiilor de epurare astfel modernizate incât să facă faţă tuturor cerinţelor de calitate ai Directivelor UE şi legislatiei naţionale, au dus la constatarea că în termeni reali, tariful pentru canalizare va trebui să fie mai mare decât preţul pentru producerea apei potabile.

Înainte de acceptarea acestei constatări s-au efectuat mai multe studii de suportabilitate socială care au luat în calcul venitul minim şi situaţia celor mai sărace gospodării din zona deservită de Companie.

Compania de Apă Someş a acceptat, prin contractele de împrumut, doar o formulă de  aplicare gradată a condiţionalităţilor care impuneau  modificarea preţurilor/tarifelor astfel încât să reflecte costul economic real al producerii acestor servicii. În consecinţă, s-a acceptat ca termen limită iulie 2013 astfel încât să se elimine şocul unei aplicări a noilor preţuri/tarife într-o singură etapă.

Cam acestea ar fi, tehnic, motivele acestei modificari de preţ şi tarif. Mai simplu spus însă, motivul este necesitatea de a fi solidari într-o comunitate, în sensul că toţi trebuie să acceptăm ajustări şi uneori chiar creşteri de preţuri pentru ca mulţi alţi membri ai comunităţii să poată beneficia în sfârşit de apă curentă sau canalizare sau de modernizarea reţelelor, cât şi pentru beneficiul de a trăi într-un mediu mai curat şi pentru a putea lăsa generaţiilor viitoare o moştenire fără probleme.

La Cluj, al treilea cel mai mic preţ din ţară

Trebuie menţionat că aceste preţuri şi tarife – deşi au fost stabilite prin contractele de împrumut - nu sunt aplicate automat de Compania de Apă Someş. În fiecare an, înainte de 1 Iulie, propunerea pentru ajustarea din anul respectiv este transmisă spre avizare la ANRSC - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – iar după obţinerea avizului, este înaintată spre aprobare către ADI – Asociaţia Regională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş-Tisa (care acţionează în numele autorităţilor publice din judeţele Cluj şi Sălaj acţionari ai Companiei). Doar după consumarea acestor etape şi în cazul avizului favorabil respectiv al aprobării, trecem la aplicare.

O ultima precizare se impune şi anume că în pofida acestor investiţii masive de modernizare derulate sau în curs, Compania de Apă Someş practică al treilea cel mai mic preţ dintre toate municipiile şi oraşele din ţară care au implementat programe de modernizare a infrastructurii.

60 milioane euro pentru reţeaua de apă

Reporter: De asemenea, dorim sa aflăm câţi cetăţeni vor fi afectaţi în urma creşterii preţului la apă şi canalizare?

Lucian Croitoru: Compania de Apă Someş deserveşte în prezent aproape trei sferturi de million de persoane din judeţele Cluj şi Sălaj, incluzând cetăţenii rezidenţi şi cei peste 100.000 de elevi şi studenţi care studiază în principal în Cluj Napoca. Zona noastră de deservire se întinde pe cca. 10.000 de kilometri pătraţi şi cuprinde la ora actuală opt municipii şi oraşe şi 112 localităţi rurale din judeţele Cluj şi Sălaj, în condiţiile în care permanent avem permanent solicitări de acceptare în zona deservită de noi localităţi.

Reporter: Suntem siguri că această majorare va aduce şi unele beneficii pentru populaţie, de aceea ar fi interesant să ne spuneţi în ce vor consta beneficiile şi în cât timp vor fi resimţite de către cetăţeni?

Lucian Croitoru: Fiecare din cele patru programe de investiţii majore cu co-finanţare de la UE, cât şi proiectele mai mici de investiţii din resurse proprii ale Companiei şi din resurse bugetare, au avut beneficiul lor, atât propriu cât şi cumulat, deoarece toate aceste programe sunt complementare şi legate între ele.

Astfel, prin Programul MUDP II, derulat intre 1997 – 2002 în municipiul Cluj-Napoca, în valoare de 38,5 Milioane USD, s-a reabilitat reţeaua de apă pe 90 de străzi în lungime de 45,67 km, s-au înfiinţat 5,8 km de noi reţele de apă şi s-a reabilitat reţeaua de canalizare pe 60 de străzi în lungime de 65,6 km.

Programul ISPA (2004-2010) în valoare de 60,5 milioane euro a fost destinat şi el în mare parte extinderii şi reabilitării reţelelor de apă şi canalizare în Cluj-Napoca, având însă şi o componentă de înfiinţare de reţele de canal în localităţile rurale din amonte. Prin acest program s-a realizat extinderea reţelei de apă cu 34 de km pe 76 de străzi din Cluj-Napoca; reabilitarea reţelei de apă în lungime de 32 km pe 62 de străzi; înfiinţarea de 224 de staţii de hidrofor automate în blocurile P+8 – P+10 din municipiu; adoptarea lacului Tarniţa ca sursă de apă brută a zonei deservite, cu construirea unei microhidrocentrale (compania de Apă Smoeş demonstrând încă o dată preocuparea pentru mediu, devenind producător de energie verde); modernizarea staţiei de tratare Gilău; înfiinţarea de 48 km de noi reţele de canal pe 126 de străzi din Cluj-Napoca; înlocuirea a 23,5 km de reţele de canal pe 22 de străzi din zona Aurel Vlaicu Sud şi Nord; realizarea de 35,5 km de canalizare în cinci zone rurale din amonte.

40.000 de locuitori din Dej, ajutaţi de Compania de Apă Someş

Pentru a vă da un exemplu de complementaritate a programelor de investiţii, trebuie să menţionez situaţia cvasi-unică în care a fost până recent municipiul Dej – adică cca. 40.000 din concetăţenii noştri: era cred singurul municipiu din ţară a cărui alimentare cu apă era la discreţia unei firme private care deţinea în proprietate staţia de tratare a apei. Prin programul ISPA noi am adoptat lacul de munte Tarniţa ca şi sursă de bază de apă brută a zonei deservite de noi (deocamdată) în judeţul Cluj. Apoi, prin proiectul POS Mediu care este în derulare în prezent, am prevăzut prelungirea aducţiunii existente Gilău-Gherla până la Dej astfel încât să eliminăm acea situaţie neobişnuită şi să putem da aceiaşi apă de excelentă calitate şi locuitorilor din Dej. In cursul lunii iunie 2011, Dejul primea deja apă din Tarniţa. Tot în etapa actuală 2008 – 2013 a proiectului POS Mediu se execută studiul de fezabilitate pentru aducţiunea Cluj – Sălaj care ar urma să livreze aceiaşi apă de bună calitate pentru întreg judeţul Sălaj, cunoscut pentru problemele cronice în acest sens.

Modernizări în judeţul Sălaj

Programul SAMTID a fost primul destinat modernizării reţelei de apă în localităţile urbane preluate după regionalizare în 2006 (Zalău, Jibou, Şimleul Silvaniei, Cehu Silvaniei, Dej, Gherla, Huedin), care aveau infrastructura într-o stare dezastruoasă.

În momentul în care noi am preluat Sălajul, trei din cele patru municipii şi oraşe din judeţ aveau – în secolul XXI – program zilnic de alimentare cu apă între 5 şi 12 ore pe zi şi pierderi de 70% şi mai mult pe reţelele publice. Am fost atunci, la momentul regionalizării, în situaţia de a avea două categorii de beneficiari, unii favorizaţi, cum erau cei din Cluj-Napoca de exemplu, care au beneficiat cât de cât de efectele investiţiilor începute de prin 1995, care aveau o apă de foarte bună calitate, şi unii defavorizaţi cum erau cei din localităţile nou preluate. Ne-am propus atunci să facem un efort maxim pentru a rezolva aceasta situaţie de urgenţă şi în mai puţin de un an, cele trei oraşe din Sălaj aveau – prin efectele investiţiilor promovate – apă 24/7 iar pierderile reduse drastic. Aceasta împreună cu înlocuirea a 112 km de reţele de apă în localităţile menţionate au reprezentat beneficiile programului SAMTID derulat în perioada 2005-2008, în valoare de 14,1 Milioane EUR.

În fine avem proiectul POS Mediu co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondurile de Coeziune postaderare care se derulează în perioada 2008-2013, are o valoare totală de 196,9 Milioane Euro şi vizează modernizarea şi extinderea surselor şi reţelelor de apă, a reţelelor de canalizare şi staţiilor de epurare din cele opt municipii şi oraşe deservite de Companie în judeţele Cluj şi Sălaj.

În total, 306 km de reţele de apă şi canalizare vor fi înfiinţate sau reabilitate pe 494 de străzi din cele opt oraşe şi – foarte important  - se prevede modernizarea completă a celor opt staţii de epurare din oraşe, a staţiei de tratare a apei Vârşolţ, a trei surse subterane.

Noile staţii de epurare vor face faţă dezvoltării demografice

Unii ar spune – unii chiar o spun din perspectiva preţului şi tarifului – că am făcut suficient. Sau chiar prea mult. Dar nu este aşa. În privinţa modernizării staţiilor de epurare de exemplu, noi am gândit prin proiectul POS Mediu în perspectivă astfel încât noile staţii vor face faţă şi dezvoltării demografice şi economice de perspectivă. În alte privinţe, suntem nevoiţi să ajungem din urmă situaţii deja existente. Aşa s-a întâmplat de exemplu cu dezvoltarea explozivă a zonelor rezidenţiale din Cluj-Napoca de până acum 2-3 ani. Până când noi am prevăzut într-un program de investiţii introducerea de reţele din acele zone şi am finalizat lucrările, apăruseră deja alte noi cartiere. Sunt din nefericire şi situatii în care concetăţeni de-ai noştri, inclusiv din oraşe, au aşteptat 20-30 de ani până să aibă apă curentă şi canalizare.

În prezent însă, prin finalizarea proiectului POS Mediu prevăzută în 2013, noi am rezolvat cea mai mare parte din problemele de extindere a reţelelor din oraşe, urmând ca în perioada 2013 – 2018 să ne îndreptăm atenţia în principal asupra problemelor infrastructurii de apă şi canalizare-epurare din mediul rural.

Reporter: Printre aspectele semnalate de cititorii cotidianului nostru a fost majorarea mare la tariful pentru canalizare (deversare pe instalaţii a apei reziduale), comparativ cu creşterea mai mică a tarifului la apă. De ce s-a întâmplat în acest mod?

Lucian Croitoru: O parte din explicaţie am dat-o la prima întrebare. Fapt este că problematica calităţii apei potabile a fost mult mai pregnantă în percepţia şi în discursul public. Problema calităţii apei a fost şi este cea mai perceptibilă ca şi indicator al calităţii serviciilor. Oamenii au dezvoltat treptat conştiinţa în probleme de mediu (cum ar fi cele cauzate de o canalizare necorespunzătoare) dar sesizau imediat probleme în calitatea apei.

De aceea ne-am aplecat cu precădere asupra problemelor de infrastructură legate de producerea apei potabile, prin investiţii repetate de modernizare. Aşa se face că în prezent, noi suntem deja în stadiul în care infrastructura de purificare a apei este la un nivel care nu mai necesită investiţii majore de modernizare, rămânând ca preţul apei să fie ajustat doar cu inflaţia.

Staţiile de epurare necesită investiţii mai mari

Din motivele menţionate la prima întrebare, situaţia este cu totul alta la sistemul de canalizare Şi mai ales la staţiile de epurare care necesită investiţii şi costuri de operare mai mari. La aceasta se adaugă faptul că pentru a respecta cerinţele de calitate ale legislaţiei naţionale şi Directivelor Europene, costurile de epurare ale apei sunt mai mari decât cele de purificare a apei potabile, deoarece însăşi procesele de epurare sunt infinit mai complexe. Din punctul de vedere al costurilor implicate, una este să potabilizezi o apă brută de bună calitate dintr-un lac, şi cu totul alta să transformi o substanţă aproape solidă, toxică, care arată ca smoala şi miroase mult mai urât (aşa cum arată apele uzate intrate în staţia de epurare) într-o substanţă limpede ca şi apa potabilă şi complet nedăunătoare mediului. Aceste considerente şi necesitatea ca tariful de canalizare ăa reflecte costul economic real al prestării acestui serviciu ulterior modernizărilor în curs vor face ca tariful de canalizare să ajungă foarte uşor mai mare decât preţul apei. Desigur aceasta se va întâmpla doar după iulie 2013, până atunci intervenind etapele intermediare de ajustare gradată a tarifului de canal astfel încât să fie suportabil, inclusiv pentru categoria de populaţie cu cele mai mici venituri.

Trebuie să existe solidaritate

Reporter: O altă nedumerire a cititorilor noştri a fost legată de faptul că din banii plătiţi de ei pentru serviciile de apă şi canalizare Compania de Apă Someş finanţează lucrări de extindere a reţelelor de apă şi canalizare. De ce trebuie să plăteasca ei pentru alţii? este întrebarea cititorilor.

Lucian Croitoru: Am răspuns cred implicit şi la această întrebare anterior. Noi credem că este nevoie de solidaritate socială. Cineva care trăieşte într-o comunitate nu poate – în opinia noastră – să spună: eu am apă curentă, am canalizare, nu am probleme cu ele, trăiesc civilizat şi nu mă interesează ce se întâmplă cu ceilalţi. Dacă cineva gândeşte astfel, cred că este un punct de vedere destul de egoist. Plătim taxe şi impozite la Primărie pentru dezvoltarea întregului oraş, nu doar a zonei din faţă casei fiecăruia.

În cazul unui operator regional cum este Compania de Apă Someş, solidaritatea considerăm că ar trebui să se extindă la concetăţenii din întreaga arie deservită. Sunt de exemplu localităţi rurale care au făcut eforturi extraordinare ca să atragă nişte bani europeni pentru realizarea unui sistem public de alimentare cu apă sau de canalizare dar pur şi simplu nu au resursele pentru a administra singuri infrastructura, astfel incât apelează la noi. Sau invers, un locuitor de la sat ar putea spune că acolo costurile de operare nu sunt atat de mari ca la oraş, de ce să accepte acelaşi preţ ca şi orăşeanul? Sau într-o comunitate mai mică există particularităţi tehnice sau geografice sau de altă natură care ar face ca în cazul administrării reţelelor în “regie proprie”, preţul pentru locuitori să fie prohibitiv. Doar prin solidaritate şi puterea economic a operatorului regional devine posibilă practicarea unor preţuri unice, indiferent de particularităţile locale.

Aveam un astfel de exemplu în Cojocna la sfârşitul anilor ’90 unde operarea o făcea la acea vreme o firmă privată de apă-canal şi datorită necesităţii de a se pompa apa, cu consum mare de energie, preţul era de trei ori mai mare decât preţul practicat pe atunci de RAJAC Cluj în restul comunelor învecinate.

Sau ce ar fi trebuit să facem cu cei 40.000 de locuitori ai Dejului care erau permanent sub ameninţarea de a rămâne permanent fără apă în cazul în care firma privată care deţinea staţia de tratare dădea faliment, aşa cum ne-a “ameninţat” de câteva ori? Deoarece este clar că singuri nu ar fi avut niciodată bani ca să prelungească pe banii comunităţii aducţiunea de la Cluj.

În fine ultimul argument este că noi suntem un Serviciu Public şi trebuie să ne gândim la binele majorităţii, la binele mediului, la binele generaţiilor viitoare şi ne pare rău că eforturile noastre în acest sens contravin lipsei disponibilităţii unora de a participa la creerea unor condiţii civilizate de trai pentru toţi membrii comunităţii.

Cei bogaţi contestă investiţiile

Ceea ce este şi mai ciudat este că din experienţa noastră, nu cei mai săraci membri ai comunităţii sunt şi cei care emit astfel de critici faţă de reflectarea în preţ a investiţiilor. De foarte multe ori nu cei cu cele mai mici venituri sunt cei care nu îşi plătesc facturile de apă. Zilele trecute o doamnă se plângea la o audienţă în biroul meu de creşterea facturii la apă în condiţiile în care ea bea apă îmbuteliată. Mă gândeam în acel moment că noi clujenii avem parte de norocul unei ape de o calitate excelentă – nu ca şi mulţi alţi români  – şi plătim 2,4 lei plus TVA pentru 1.000 de litri, în timp ce unii concetăţeni plătesc fără comentarii aceiaşi sumă pentru o jumătate de litru de apă îmbuteliată care uneori nu este altceva decât apă din reţeaua noastră publică. Însă este dreptul doamnei iar noi, repet, nu putem să gândim astfel.

Reporter: De ce lucrările vizează întâi reţeaua de canalizare? întreabă cetăţenii. Ei susţin că prioritar pentru ei este sa aibă apă potabilă, nu canalizare. De ce?

Lucian Croitoru: Aşa cum afirmam la un moment dat, percepţia generală este – sperăm ca termenul să fi fost “era” – că problemele legate de apă sunt mai importante decât cele de mediu.

Dar în cazul în care nu există posibilitatea de a executa concomitent atât reţeaua de alimentare cu apă cât şi reţeaua de preluare a apelor uzate, logica firească a înfiinţării de utilităţi în zilele noastre când considerentele de mediu sunt atât de importante, dictează ca întâi să faci o reţea de canalizare pentru ca apoi, după înfiinţarea reţelelor de apă, să ai unde să deversezi apele uzate. Înfiinţarea unei reţele de apă fără să existe deja reţele de canalizare crează evident probleme serioase de mediu. Iar după opinia noastră, oriunde este posibil, realizarea unei reţele de apă, în special în oraşe, pentru ca apoi să deversezi apele uzate în fose septice, nu este o soluţie demnă de traiul într-o comunitate urbană în prezent.