monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 610.000 de turiști în județul Cluj. Numărul străinilor, în creștere în 2018

Județul Cluj a fost vizitat de peste 610.000 de turiști în primele 11 luni ale anului trecut, potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Cluj.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, numărul turiştilor străini a crescut cu circa 4,6%. Cei mai mulţi turişti străini provin din Ungaria (20.284), Germania (16.859), Italia (14.153), Regatul Unit (9.043), Franţa (8.270) și SUA (7.696).

Conform statisticilor, în perioada 1 – 30 noiembrie 2018, unităţile de turism în funcţiune cu minim 10 locuri-pat au oferit turiştilor 4.815 camere cu 9.942 locuri. De asemenea, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018, în județul Cluj au fost cazaţi în total 612.056 turişti, dintre care 133.909 au fost turişti străini (reprezentând 21,9% din totalul vizitatorilor).