monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cele 5 locuri secrete ale Clujului pe care sigur nu le știai!(P)

A venit timpul unei vacanțe și te-ai decis să îți pregătești lista cu cele mai spectaculoase locuri de prin Cluj? Sau, bineînteles, dacă te-ai mutat aici atunci nu trebuie să ratezi cele mai interesante atracții.

Pentru că nu ai cum să vezi Clujul doar ca pe un oraș, ci mai degrabă ca pe o carte de basme, poți să uiți pentru cateva momente de toate atracțiile turistice întalnite la tot pasul și să cauți mai adânc, să îi înțelegi rădăcinile, să te îndrepți spre peisajele mult mai misterioase ale acestui oraș.

Așadar, iată care sunt locurile secrete și misterioase pe care le ascunde Clujul, orașul poveste:


1. Blue Lagoon

Poreclită astfel, cunoscuta și sub numele de Laguna Albastră (sau Balta Albastră), Clujul ascunde, la aproximativ 30 km departare, un lac mic ce s-a format din trecut pe o fostă mină de caolin. Pentru cei care vor să se mute în acest oraș și îți cauta un loc de munca in Cluj, cu timpul, vizitele în lagună vor fi tot mai dese, fiind o zona de relaxare ideală, departe de sunetele orașului. Nu că ar fi Clujul tare gălăgios, dar câte o escapadă din cotidian nu strică niciodată. Culoarea albastră a apei este datorată sedimentelor ce se regăsesc aici, iar vegetația este una plăcută și interesantă, cu stufăriș verde crescut pe marginea lacului și păduri dese de foioase pe alături. Peisajul este cel care atrage privirea imediat, cu stâncile săpate de trecerea anilor. Zona este mai puțin cunoscută de către cei ce sunt în trecere prin Cluj, însă nu este prea populată nici în rândul locuitorilor orașului. În trecut, lacul a fost secat până la ultima picătură, însă cu trecerea timpului acesta s-a format la loc, impresionând cu un peisaj la fel de frumos!


2. Cimitirul Hajongard

Atunci când ajungi pentru prima dată în Cluj, poate părea o propunere macabră să vizitezi Cimitirul Central. Află, însă, că acest loc este considerat panteonul Transilvaniei și găzduiește o mulțime de mari personalități ale zonei. Ce te poate atrage la acest loc? Vei avea ocazia să admiri aici monumente funerare cu totul și cu totul deosebite, sculptate în diferite stiluri, mausolee, cripte neoclasice, din neobaroc sau Art Nouveau, moderniste, chiar și cele specifice perioadei comuniste. Dacă ai ajuns în Cluj, du-te neapărat să vezi Cimitirul Central, cunoscut si ca Cimitirul Hajongard, al carui nume vine din limba maghiară și se traduce “ grădina cu iepuri “. Poti să vezi aici mai multe despre istoria cimitirului și personalitățile care îsi duc veacul acolo. Vei fi plăcut impresionat!


3. ETC Studio

Mulți sunt cu ochii pe el, însă puțini au îndrăznit să îi treacă pragul. Ce ascunde fabuloasa casă de pe Emil Racoviță? Daca ajungi aici, îți vei concentra toată atenția pe obiectele vintage de colecție, un spațiu de poveste, boem și foarte chic. Casa are 5 camere, de care te vei îndrăgosti iremediabil odată ajuns acolo. Geamurile mari luminează încăperile și le însuflețesc, cu vitralii colorate pe alături, ce  îți dau senzația că povestea de acolo a fost scrisă acum mult timp. Vei găsi aici colecții de timbre, o bibliotecă imensă plină cu cărți, bomboniere și alte minunății colecționate pe care le poți lua acasă. Tot ce vezi acolo, poți lua cu tine dacă îți place, la pachet cu povestea uimitoare a fiecarui lucru în parte. Aici se pot organiza evenimente de zi sau de seară, conferințe, întâlniri, evenimente artistice și nu numai. Pentru pasionați, se găsește și o colecție de mașini de epocă, alături de un spațiu de relaxare, unde poți servi un ceai sau o limonadă într-o zi toridă. Casa a fost decorată și însuflețită de o echipă de oameni faini, artiști ai locului, iar Anca Cioltan, artist fotograf, are acum în grija ei frumoasa casă de poveste unde, dacă ești curios, poți prinde câte o expoziție foto personală, din călătoriile prin lume. Dacă ajungi în Cluj, nu uita să calci pragul ETC, o mică comoară în inima Clujului secret!


4. Lacul Tarnița, alt lac frumos

De data aceasta nu este vorba despre un lac natural și albastru precum o lagună, însă Lacul Tarnița este cunoscut, nu de către mulți, drept o zonă de agrement unde poți exersa cu succes înotul, pescuitul, ski-ul nautic și alte sporturi extreme, precum jetski sau aventurile cu barca. Tarnița este un lac artificial, format în urma construirii uni baraj cu o înaltime de aproximativ 100m. Aici, în zonă, se organizează o mulțime de evenimente sportive și diverse competiții, atât pentru copii cât și pentru cei mari. Dacă ai ajuns în Cluj și vrei să cercetezi și prin împrejurimi, nu uita să opresti aici pentru un moment de liniște și o gură de aer curat, ca la munte!


5. Casa TIFF ( Festivalul Internațional de film Transilvania)

Dacă ai prieteni prin Cluj sau ai mai citit câte ceva despre atracțiile orașului, înainte să ajungi la acest articol, atunci cu siguranță ai auzit de Casa TIFF. Aici, se promoveaza educația cinematografică și se încurajează nevoia de exprimare prin artă, indiferent de mijloace. Mai pe scurt, aici vii cu arta, găsești arta, iar dacă nu ai arta la tine, cu siguranță vei pleca cu ea la pachet. Aici poți să vii atunci când se organizează evenimente culturale, dar și în serile liniștite în care  vrei să te delectezi cu un pahar de vin, împreună cu prietenii. Casa TIFF are porțile deschise pentru oricine!

Vei auzi despre Cluj că este un oraș mic, activ dar limitat, iar dacă vrei să traiești aici, te vei plictisi repede, mai ales daca vii dintr-un oras mai mare precum capitala. Dacă îți petreci aici o parte minusculă din viată, gândul îți va zbura la Cluj, ca la o copilărie frumoasă. Da, Clujul e mic, dar are o inimă mare!