monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O baracă improvizată a fost incendiată din cauza unor certuri în familie

O familie a rămas fără locuința improvizată după ce a fost incendiată în urma unor dispute familiale.

Pompierii au fost nevoiți să intervină marți dimineață cu o autospecială cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o baracă improvizată din lemn, situată pe malul râului Arieș, în zona străzii Panait Cerna, municipiul Turda. Din nefericire, baraca cuprinsă de flăcări a fost distrusa în totalitate, intervenția pompierilor de aproape o oră reușind să limiteze extinderea incendiului și la celelalte locuințe.

„Cercetările preliminare au stabilit ca și cauză probabilă a incendiului o acțiune intenționată, ca urmare a unor dispute familiale.
De asemenea, pompierii au solicitat prezența unui echipaj de poliție pentru a înfrâna disputele care continuau, pe timpul operațiunilor de intervenție, între cetățenii care locuiau acolo”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.