monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Membrii MOX și Beard Brothers vor planta peste 15.000 de puieți la Valea Drăganului

După ani de zile în care Music Outdoor Experience (MOX) s-a organizat la Valea Drăganului, festival în cadrul căruia participanții se bucură de natură, organizatorii au decis ca în acest an să dea ceva înapoi naturii.

MOX este un festival de muzică în aer liber care de câțiva ani încoace se organizează în mijlocul naturii, la Valea Drăganului. În fiecare an mii de tineri din întreaga țară merg și se bucură de aer curat, de muzică bună și de peisaje care îți taie respirația.

Anul acesta, organizatorii au decis să planteze cel puțin 15.000 de puieți pentru a reîmpăduri zona.


„În fiecare vară, pentru 4 zile și 3 nopți, ”acasă” înseamnă natură și pădure, locul în care ne regăsim, ne relaxăm, experimentăm și ne apropiem mai mult unii de ceilalți. Anul acesta ne-am propus să îi întoarcem naturii favorul și, împreună cu Beard Brothers și cu sprijinul Primăriei Poieni, să plantăm 10 arbori pe Valea Drăganului pentru fiecare bilet vândut la MOX 2019”, au transmis organizatorii.

Ideea a venit înainte de ediția de anul trecut, când membrii echipei pregăteau zona pentru festival, așezați în jurul unui foc de tabără. Văzând că furtuna care a avut loc în septembrie 2017 a doborât sute de copaci la Valea Drăganului, au decis că este momentul să facă o campanie de reîmpădurire.


„Am decis că putem să plantăm copaci, să ne implicăm, să lăsăm ceva pozitiv în urma noastră, nu doar zâmbete pe chipurile oamenilor”, a declarat Marius Bugeac, organizator MOX.

Astfel, fiindcă pentru a planta peste 15.000 de copaci este nevoie de un număr mare de voluntari, au cerut ajutorul bărboșilor de la Beard Brothers, care au acceptat fără a sta pe gânduri. De asemenea, administrația locală Poieni va oferi puieții, voluntari, o parte din unelte, dar și mâncare pentru voluntari.


Acțiunea va avea loc în primăvara acestui an.

Music Outdoor Experience sau MOX este primul eveniment cu obiectiv turistic din România care îmbină o excursie de relaxare cu cortul la munte cu un festival de muzică și care odată la 3-4 ani își schimbă locația pentru a promova diferite zone montane din județul Cluj.


În ultimii trei ani, festivalul a avut loc la Valea Drăganului, o zonă montană, înconjurată de verdeață, unde relaxarea este la ordinea zilei. Anul acesta, MOX se desfășoară tot la Valea Drăganului, chiar la Coada Lacului, în perioada 11-14 iulie.