monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Urbanismul sălbatic poate ucide. Și nu e doar o figură de stil

Cum s-a ajuns la construcții ce pun în pericol viețile oamenilor? Cum se ascund autoritățile după „litera legii”, când de fapt nu dau doi bani pe binele cetățenilor!

Este deja prea bine cunoscut că Floreștiul s-a dezvoltat mult în ultimii ani, că din ce în ce mai mulți oameni s-au mutat în comuna „dormitor” pentru prețurile mai mici, că extinderea a avut loc prea repede, iar reprezentanții administrației locale nu au fost pregătiți (sau nu i-a interesat!).

Autorizațiile s-au dat ca pâinea caldă, fără să se țină cont de neajunsurile ce ar putea să apară. Astfel, în acest moment, floreștenii se confruntă cu nenumărate probleme: infrastructura nu mai face față, canalizările refulează, apa nu are presiune aproape deloc în zonele mai aglomerate, mașinile circulă bară la bară, iar, uneori, străzi întregi nu au electricitate cu orele.


Străzile înguste și lipsa hidranților, probleme pentru pompieri

Acestea sunt inconveniente, dar trebuie să ne punem întrebarea: ce se întâmplă când urbanismul sălbatic poate să ucidă? Străzile sunt înguste, abia se strecoară două mașini una pe lângă cealaltă, iar în cazul în care există și autoturisme parcate pe marginea drumului, atunci începe adevărata aventură.

Însă, în cazul unei nenorociri, ce se întâmplă? Atât ambulanțele cât și autospecialele pompierilor se chinuie să ajungă acolo unde există o problemă. De asemenea, hidranții nu sunt semnalizați corespunzător, așa că pompierii întâmpină dificultăți să-i găsească, cum a fost în cazul incendiului de pe strada Sub Cetate din Florești, care a avut loc în urmă cu câteva zile.


„Au fost întâmpinate probleme în ceea ce privește accesul autospecialelor spre casa afectată, cauzate îndeosebi de parcările haotice ale autoturismelor pe căile de acces. Problema este că unele căi de acces au statut de drum privat. Hidranții au avut presiune, au fost suficienți hidranți în zona respectivă. Dar ne-ar fi plăcut să fie mai ușor de găsit, să nu fie obturați de mașini parcate și să fie semnalizați mai bine. Hidranții au un anumit cămin standard care se montează. Ei se montează în subteran fiindcă există risc de înghet pe timpul iernii. Și pentru asta au un cămin care are un aspect aparte. Are un capac cu aspect oval. Acolo, din păcate era un folosit de tip de capac obișnuit, de aceea a fost greu de găsit. A fost mai dificil pentru colegi să desfacă toate capacele de canalizare să vadă unde este hidrantul”, a spus Andrei Biriș, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Sunt destui hidranți în Florești?

Amplasarea hidranților se face în funcție de „legislația în vigoare”. În cazul în care este nevoie, aceștia trebuie suplimentați. Dacă sunt sau nu suficienți hidranți în Florești, nu se știe cu exactitate.


Reprezentații Companiei de Apă „Someș” SA susțin că hidranții sunt amplasați corespunzător în Florești, așa cum sunt cerințele legislative pentru zona rurală.

„În zona urbană trebuie amplasați din 100 în 100 de metri, iar în zona rurală din 500 în 500 de metri, conform legislației avizate și aprobate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Este un normativ în care se spune la ce distanță se amplansează hidranții. În cazul localității Florești, se procedează conform legislației, din 500 în 500 de metri. Nu îți spune legea că dacă sunt 100.000 de locuitori pe o anumită arie trebuie pus un anumit număr de hidranți. Dar primăriile consideră că ar trebui puși mai mulți, atunci se pot pune, după cum ați văzut că Primăria Florești a amplansat hidranții aceia supraterani pe strada Avram Iancu. Nu sunt probleme cu hidranții în Florești, atâta timp cât sunt respectate normativele. Au de unde să alimenteze în caz de incendiu mașinile de pompieri”, a declarat pentru Monitorul de Cluj Călin Neamțu, directorul Companiei de Apă „Someș” SA.


Pe de altă parte, reprezentanții administrației locale Florești susțin că numărul de hidranți a fost suplimentat, deoarece localitatea depășește 10.000 de locuitori.

„Dacă vă uitați atent, Floreștiul are peste 10.000 de locuitori, iar hidranții sunt avizați de compania de apă. Dacă ați văzut, pe Avram Iancu sunt hidranți supraterani care sunt mai aproape, nu din 500 în 500 de metri. La fel se întâmplă și între blocuri. Orice extindere se face cu cerința obligatorie de hidranți. În legislație, unde scrie că hidranții trebuie amplasați până la 500 de metri, este specificat că este valabil doar în cazul unei comunități rurale de până la 10.000 de locuitori”, a explicat pentru Monitorul de Cluj Bogdan Pivariu, viceprimarul comunei Florești.


Și, totuși, aglomerarea de blocuri și case, străzile înguste și șoferii care-și „abandonează” mașinile pe unde-apucă, toate sunt mici piese într-un puzzle care, oricând, ar putea avea un final tragic. Incendiul de zilele trecute s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale însemnate. Putea fi mai rău...