monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost lansat IMNUL MĂNĂȘTURULUI. Cel mai mare cartier din Cluj are o piesă dedicată locuitorilor săi. - VIDEO

MCJ Cartel şi Miruna, doi artiști clujeni, au lansat în 30 octombrie 2018, cu ocazia Centenarului, un videoclip dedicat celui mai mare cartier din Cluj-Napoca, Mănăştur.

„În Mănășturul ăsta mare, fac orice să rămân în picioare, legea cartierului o cere, o să mă mențin cât pot, tânăr și în putere”, este refrenul piesei.

Până acum, videoclipul a reușit să strângă peste 21.000 de vizualizări.


Ideea piesei a apărut în urmă cu 20 de ani, când hip-hop-ul era în vogă în România. Formația clujeană MC Cartel, formată din Shubba și Mops. În 1998 au scos primul lor album, însă nu a fost promovat de către nimeni.

„Ardealul nu prea avea șanse în fața Bucureștiului, din păcate”, spune Shubba.


Apoi, un an mai târziu, au reușit să lanseze patru piese la o calitate mai bună, au început să fie invitați la emisiuni, li s-au propus să lucreze la un film.

„Începuserăm să fim optimiști, mai ales că începuse să se audă muzica noastră și prin discoteci. Din păcate, ne-am lovit de alte uși închise”, mărturisește artistul.


După douăzeci de ani, membrii formației au decis să revină, în anul Centenarului, așa că au lansat piesa „Mănăștur 2018”. Versurile aau fost scrise de Shubba și a fost nevoie de patru zile ca să poată fi realizat videoclipul.

În luna martie MCJ Cartel vor scoate un nou videoclip, pentru piesa „De la capăt”.

Etichete: manastur