monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis suspendarea activităţii judiciare

Judecătorul Cristian Danileţ, de la Tribunalul Cluj, a precizat, vineri, în timpul unui protest al magistraţilor care a durat 30 de minute, că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, peste o săptămână, vineri, se va decide cum şi dacă va continua protestul.

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis suspendarea activităţii judiciare, pe parcursul săptămânii viitoare, solidarizându-se astfel cu protestele colegilor de la Bucureşti şi de la alte instanţe din ţară.
„Adunarea generală a Tribunalului Cluj a decis ca în afară de a ieşi azi afară în faţa Palatului de Justiţie să suspende activitatea judiciară pe timp de cel puţin o săptămână începând cu data de luni. Vom intra în sală doar pentru cauzele urgente, asta înseamnă cauzele cu arestaţi, ordonanţele preşedinţiale, ordinele de protecţie, suspendarea actelor administrative. În rest nu vom soluţiona cauze la Tribunalul Cluj. Solicităm celorlalţi colegi din ţară judecători şi procurori să adopte forme radicale de protest pentru că dialogul cu autorităţile centrale judiciare a eşuat", a spus Danileţ, care a fost membru al CSM între 2011 şi 2017.

De asemenea, a mai anunţat acesta, judecătorii şi procurorii Tribunalului Cluj au decis să declanşeze procedura de revocare a membrilor CSM.


"În ceea ce priveşte Tribunalul Cluj, va solicita revocarea celor doi membri din Consiliul Superior al Magistraturii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi anume să adopte poziţii clare, ferme pentru apărarea reputaţiei profesionale a magistraţilor şi pentru a se opune modificărilor în cascadă la legile justiţiei", a spus judecătorul clujean.

Printre deciziile anunţate vineri, în timpul protestului, se numără şi aceea de a susţine contestarea în justiţie a organelor de conducere de la nivelul inspecţiei judiciare.


"Pentru că în momentul de faţă şeful inspecţiei judiciare şi adjunctul său sunt desemnaţi de către Guvern, lucru inacceptabil şi de asemenea, contestăm conducerea secţiei de investigaţii a infracţiunilor din justiţie care prin ordonanţa de urgenţă este în întregime subordonată ministrului justiţiei", a anunţat Danileţ.

Magistraţii protestatari solicită, de asemenea, preşedintelui CSM şi şefului statului să sesizeze Curtea Constituţională pentru un conflict juridic de natură constituţională generat de adoptarea ordonanţei 7/2019, motivând că se încalcă principiul controlului ierarhic constituţional şi îl împiedică pe procurorul general al României să îşi exercite obligaţiile.


"Solicităm Parlamentului să ia în dezbatere de urgenţă ordonanţa 7/2019 şi să abroge dispoziţiile legale cu privire la această secţie de speriat magistraţii, şi anume secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie. Mai solicităm Parlamentului să interzică Guvernului, modificând legea de funcţionare a acestuia să mai adopte ordonanţe de urgenţă în materie penală, procedural penală şi în materia legilor justiţiei", a mai spus judecătorul.

Acesta a anunţat că magistraţii solicită, totodată, şi Agenţiei Naţionale de Integritate să verifice situaţia de conflict de interese şi situaţia cu privire la averea ministrului Justiţiei şi a Avocatului Poporului.


"Ne însuşim declaraţia de principii comunicată în această dimineaţă de Forumul Judecătorilor din România, recunoaştem această asociaţie ca reprezentând interesele judecătorilor şi o mandatăm să ne reprezinte în negocieri cu autorităţile centrale. Vom informa de îndată autorităţile europene având competenţe în materie de justiţie din România, cu privire la situaţia ivită în legătură cu modul de organizare şi funcţionare a justiţiei din România, solicitând eventuala mediere cu instituţiile naţionale", a spus Danileţ.

În cursul zilei de vineri, aproximativ 200 de judecători şi procurori, inclusiv de la DNA şi DIICOT, au protestat în faţa Palatului de Justiţie din Cluj.


Protestatarii ţineu în mâini foi albe cu mesaje precum "Justiţie independentă", "Secţia specială pentru magistraţi este o formă de presiune", "Abrogaţi OUG neconstituţională nr. 7/2019", precum şi alte mesaje asemănătoare prin care cer independenţa justiţiei.