monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bandă dedicată pentru troleibuze pe Titulescu, din primăvară. Boc: Parcarea nu va mai fi la 2 metri de bloc, ci la 50”

Primăria a promis încă de anul trecut că va continua proiectul benzilor dedicate pentru mijloacele de transport în comun și în cartierul Gheorgheni.

Conducerea Primăriei a vorbit de multe ori despre faptul că locul mașinilor parcate pe Nicolae Titulescu trebuie să ajungă în spatele blocurilor, în parkinguri. Municipalitatea susține că mașinile parcate pe Titulescu, atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă, se ridică la 400.

Acum, primarul Emil Boc spune că, din primavera, pe strada Nicolae Titulescu se va face o bandă dedicată pentru mijloacele de transport în comun. Edilul ar prefera pe sensul de mers spre Piața Cipariu.


“Nu e privită întotdeauna cu ochi buni, la prima citire și la prima prezentare. (n.red. reorganizarea circulației pe strada Nicolae Titulescu). Orice proiect de restructurare urbană, că vrem să facem parking, că vrem să facem benzi dedicate, prima reacție e negativă, de a nu schimba, ce se va întâmpla, va fi aglomerație, că nu-și mai parchează omul mașina unde a fost obișnuit să o facă. După ce discutăm cu oamenii, după ce le arătăm că acele parkinguri, de fapt, vor însemna că toți cei care au garaje care se demolează, toți cei care au parcare cu plată, vor avea un loc asigurat în noul parking, deja lucrurile încep să se lămurească pe jumătate. După ce le arăți că se fluidizează traficul prin faptul că o bandă de circulație va avea mai mare fluditate pentru că mașinile nu vor mai obtura circulația, cum a fost și pe strada Observator, și acolo am avut o întreagă perioadă de explicații, dar până la urmă am găsit soluții și iată avem patru benzi care dau altă fluență traficului în zonă. În această primăvară, obiectivul este ca măcar pe un sens și eu aș dori pe sensul de venit înspre oraș, de la Iulius Mall înspre centru, să se fluidizeze traficul pentru transportul în comun și nu numai, să avem o linie dedicată transportului în comun. Chiar dacă locul de parcare nu va mai fi la 2 metri de bloc, va fi la 15-30-50 metri de bloc dar îi vom oferi locul de parcare aferent prin restructurarea circulației celor care au abonament și care dețin documente legale. Va continua procesul de demolare a garajelor, începând cu zonele unde se va implementa banda dedicată transportului în comun”, a comentat Boc la un post de radio.