monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atelier de fotografie, gratuit pentru tineri

Tinerii cu vârsta între 14 și 19 ani, pasionați sau doar curioși de fotografie, au ocazia să se înscrie astăzi la un curs susținut de Irina Dumitrașcu, la Fabrica de Pensule.

Participarea este gratuită, iar cursanţi au nevoie doar de un aparat foto digital (compact sau DSLR). “Cele cinci zile de atelier (12-16 septembrie) se vor concentra pe patru teme diferite și se vor finaliza cu expunerea lucrărilor realizate pe parcursul atelierului. De luni pînă joi, participanții vor învăța despre compoziție în fotografie, portretul de studio, portretul în aer liber și fotoreportaj, iar vineri va avea loc expoziția cu cele mai bune lucrări realizate pe parcursul atelierului”, au explicat reprezentanții Fabricii de Pensule.

Doritorii se pot înscrie trimițînd numele, vîrsta și datele de contact la adresa irina.dora@gmail.com, iar zece dintre cei înscriși vor fi aleși pentru atelier.