monitorulcj.ro Menu
Actualitate

2,1 mil. € pentru cel mai nou loc de selfie al Clujului. Lucrările, gata până la finalului anului

Lucrările la unul dintre simbolurile din perioada medievală a oraşului Cluj-Napoca ar putea fi finalizate în acest an. Lucrările se ridică la peste 2,1 milioane de euro, fonduri europene.

Din 2011 de când a fost preluat de Primărie, autoritățile locale au promis în fiecare an că introduc Turnul Pompierilor în circuitul cultural și turistic.

Acum, obiectivul, cunoscut și sub numele de Turnul Lăcătușilor, îşi va schimba radical faţa, urmând să găzduiască expoziţii şi concerte la 30 de metri înălţime. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 10,2 milioane lei.


Turnul Pompierilor, monumentul istoric cu origini în secolul XV, este pregătit să devină un adevărat obiectiv turistic al Clujului, care va găzdui recitaluri muzicale şi spectacole "la înălţime", sub o oglindă uriaşă în care se vor reflecta atât evenimentele în desfăşurare cât şi împrejurimile. Interiorul turnului, care va fi restaurat, ar urma să le permită vizitatorilor conectarea virtuală la evenimentele din oraş.

Potrivit municipalității, lucrările ar urma să fie gata la sfârșitul acestui an. Primăria Cluj-Napoca a lansat în decembrie 2016 un concurs international de a găsi cele mai bune soluţii arhitecturale pentru revitalizarea Turnului Pompierilor.


“În acest moment, Turnul Pompierilor este în curs de reabilitate. Am avut un concurs internațional de soluții. Proiectul a fost finalizat. Este vorba despre o supraetajare a turnului cu două nivele, iar în acest moment lucrările sunt în desfășurare, urmând ca până la sfâșitul anului, după cum ne-au promis constructorii, să fie finalizat. Contractul este până în luna aprilie-mai anul viitor, dar dacă toate lucrurile merg bine, încercăm să îl finalizăm anul acesta. În concret, va fi un centru de cultură urbană, pe modul Turnul Croitorilor, va fi introdus în circuitul turistic. La ultimul nivel va exista o terasă de unde se va putea observa orașul, centrul istoric și împrejurimile. Terasă de belvedere, de observație. Dar vor putea fi organizate și evenimente culturale de mici dimensiuni, expoziții, lansări de carte sau alte evenimente de gen. Penultimul nivel va fi un spațiu cu pereți de sticlă, din nou, pentru evenimente careau nevoie de un spațiu închis”, spun reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Ce şi-au propus

“Am avut în vedere două principii majore: restaurarea segmentelor istorice ale Turnului, în ton cu practicile contemporane în materie de restaurare a patrimoniului la nivel internaţional şi în al doilea rând să activăm obiectivul şi să îl facem mai accesibil. Trebuie să urci mai multe trepte de beton în prezent şi ajungi foarte greu în vârf, ceea ce face să fie foarte puţini vizitatori”, a relatat Vlad Rusu, arhitectul care semnează ca autor principal proiectul câştigător al concursului de soluţii pentru revitalizarea Turnului Pompierilor de pe strada Tipografiei din Cluj-Napoca.


Arhitecţii au inclus în Turn, conform recomandării din dosarul concursului, un lift care va transporta vizitatorii de la baza obiectivului în vârful acestuia. Liftul a fost gândit ca un „miez translucid” care le va permite turiştilor să întrezărească, în timp ce urcă, diferitele etape ale evoluţiei Turnului. Obiectivul va găzdui o expoziţie permanentă orientată pe istoria sa, dar şi expoziţii temporare.

Oglindă în loc de cupolă

Baza turnului este reprezentată o construcţie de secol XV, parte a unui vechi turn de apărare din oraşul medieval, în timp ce al doilea segment este o construcție neoclasică de secol XIX. Vârful turnului, a cărui înălţime atinge 34,8 metri, este reprezentat în momentul prezent de o cupolă.


În vârful turnului, până unde vizitatorii vor ajunge cu liftul, va exista un fel de esplanadă de unde va putea fi admirat centrul oraşului şi va fi amplasată o machetă a Clujului. Spaţiul deschis va găzdui mini-concerte, spectacole şi expoziţii/instalaţii contemporane, artiştii locali fiind invitaţi să vină în permanenţă cu sugestii despre cum poate fi valorificată cel mai bine amplasamentul. În loc de un acoperiş propriu-zis şi pereţi care ar închide esplanada va fi amenajată în partea superioară o oglindă uriaşă, la 360 de grade, care va reflecta macheta, activităţile în desfăşurare în vârful turnului, dar şi clădirile din vecinătate. Reflexia respectivă ar urma să poată fi observată atât de cei care se află în vârful turnului cât şi de trecători pe lângă acesta.

Loc pentru selfie-uri

„Obiectivul poate deveni unul de mare interes turistic, în special dacă toată zona din apropiere se va regenera, iar turistul va putea parcurge la pas o zonă mai mare din centru”, a explicat arhitectul Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), membru al Juriului de concurs. „Va fi cel mai extraordinar loc pentru selfie-uri”, a punctat specialistul.


De precizat că proiectul de revitalizare a Turnului Pompierilor include și pietonalizarea străzii Tipografiei, pe care este situat.