monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Subprefectul de Cluj cere să nu mai fie "obstrucţionat în exercitarea atribuţiilor"

Subprefectul judeţului Cluj, Gyorke Zoltan a fost repus în funcție de instanţă, după ce a fost demis de Guvern. El a cerut MAI să primească şi atribuţiile aferente, precizând că este obstrucţionat în exercitarea acestora.

Potrivit unui comunicat al lui Gyorke Zoltan transmis, vineri, Tribunalul Cluj a suspendat încă din 12 martie executarea HG prin care a fost eliberat din funcţie.

"În cursul zilei de joi am transmis o notificare Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, prin care am solicitat să dispună, de urgenţă, toate măsurile legale ce se impun în vederea exercitării în deplină legalitate a atribuţiilor care îmi revin potrivit legii. Am menţionat că deşi încă din 12 martie, prin Tribunalul Cluj a dispus suspendarea executării HG privind aplicarea mobilităţii din funcţia publică de subprefect al judeţului Cluj în funcţia publică de inspector guvernamental, sunt obstrucţionat în exercitarea atribuţiilor legale", a arătat Gyorke.


Printre atribuţiile respective se numără conducerea operativă a Instituţiei Prefectului, coordonarea activităţii de protecţie a informaţiilor clasificate, aplicarea măsurilor de prevenire şi control al riscurilor de corupţie, relatează Mediafax.