monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, primul loc la reabilitarea termică a blocurilor prin fonduri europene

Municipiul Cluj-Napoca are aproximativ 1600 de blocuri vechi, dintre care au fost deja reabilitate 250 din fonduri europene, și alte câteva sute din fondurile proprii ale locatarilor.

Municipalitatea clujeană a depus spre finanțare 10 proiecte pentru reabilitarea a 52 de blocuri din oraș.

Chiar dacă pentru exercițiul financiar 2013-2020 nu mai sunt bani pentru reabilitarea termică, primarul Emil Boc sfătuiește proprietarii şi preşedinţii de asociaţii de proprietari să facă demersurile legale pentru a pregăti documentaţia tehnică. În acest fel se vor putea accesa fondurile europene imediat ce se deschide exercițiul financiar 2021-2027. În cazul care nu vor mai fi acordate fonduri europene, primăria va pregăti un proiect pentru a oferi sprijin financiar din bugetul local pentru reabilitarea termică a blocurilor.


Avantajele reabilitării termice a blocurilor

Principalul avantaj al locuitorilor ține de reducerea cu 20-30% a facturilor la încălzire, după reabilitarea termică. Din acest motiv, prețurile apartamentelor în blocurile reabilitate termic sunt mai ridicate, putând ajunge chiar la nivelul prețurilor pentru apartamentele noi.

Impunerea existenței certificatului energetic la încheierea tranzacțiilor imobiliare, determină reducerea prețurilor pentru apartamentele nereabilitate termic. Astfel, sunt avantajate imobilele ce au beneficiat de reabilitare termică, existând mulți clienți interesați de valoare energetică a imobilului.


Șanse mai mari de vânzare

‘’Există clar șanse sporite în ceea ce privește vânzarea unui imobil reabilitat termic sau cele cu hidroizolație schimbată. De cele mai multe ori potențialii cumpărători “fug” de ideea de a achiziționa un apartament la parter sau ultimul etaj. În cele mai multe cazuri, aceste probleme o întâlnim la vânzarea imobilelor vechi, cele noi fiind construite conform cerințelor în vigoare”, spune Marius Săplăcan, senior broker Blitz Imobiliare.

Cum se aplică sprijinirea eficienței energetice în cadrul clădirilor rezidenţiale?

Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale, respectiv:


- îmbunătățirea izolației termice și hidroizolare a anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpantelor, inclusiv măsuri de consolidare;
- reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic – încălzire şi apă caldă de consum, parte comună a clădirii tip bloc de locuinţe, inclusiv montarea de robinete cu cap termostatic etc.
- modernizarea sistemului de încălzire: repararea/înlocuirea centralei termice de bloc/scară; achiziționarea și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldura şi/sau centrale termice pe biomasa etc.;
- înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață;
- implementarea sistemelor de management al funcționării consumurilor energetice: achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru promovarea și gestionarea energiei electrice;
- orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului (înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice în părțile comune – scări, subsol, lucrări de demontare a instalațiilor și echipamentelor montate, lucrări de reparații la fațade etc.);