monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se scumpește carnea de miel înainte de Paște! Cât ne va costa un kilogram

Sărbătorile Pascale vor aduce o majorare a prețului pe kilogram la carnea de miel și vom plăti cu câțiva lei în plus față de media înregistrată în timpul anului.

Reprezentanții Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) au făcut anumite estimări cu privire la prețul pe care îl va atinge kilogramul de miel în următoarele două săptămâni.

"Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 - 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran", a declarat preşedintele ACEBOP, Mary Pană.


România a fost una dintre țările fruntașe în Uniunea Europeană în 2017 la capitolul efectivelor de ovine și caprine deținute, cu un total de 11,485 de milioane de capete, conform Institutului Național de Statistică.

Situația nu este una la fel de bună când vine vorba de bovine, iar exporturile de animale înregistrează o situație negativă, piața fiind în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud la un preț mult sub nivelul pieței.


"Pentru bovinele noastre avem pieţe în aşteptare şi în derulare. Libia este o piaţa în derulare, aşteptăm Iordania, Irak, Iran. Avem fermieri în România cu bovine de peste 500 de kilograme care aşteaptă de o zi pe alta aceste contracte. Fermierii, crescători de bovine din România, se plâng mai ales de politica Uniunii Europene în acest domeniu, nu de politica românească, pentru că pe plan naţional noi suntem foarte mici jucători. La ora actuală, acordul cu Iran este semnat, deci Tracian Beef, membru ACEBOP, a semnat deja acordul cu Iran. Mulţumim Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii şi ambasadelor. În schimb, Turcia nu este o prioritate în acest moment pentru noi pentru că preţurile sunt foarte mici", a mai spus preşedintele ACEBOP.

Etichete: miei Paste paste