monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ceremonii militare dedicate împlinirii a o sută de ani de la eliberarea judeţelor din nord-vest

La împlinirea a o sută de ani de administraţie românească în judeţele din partea de nord-vest a ţării, în mai multe localități din județele Cluj, Bihor și Satu Mare vor fi organizate manifestări comemorative.

La împlinirea a o sută de ani de administraţie românească în judeţele din partea de nord-vest a ţării, ca urmare a acţiunilor întreprinse, în anul 1919, de armata română, sub comanda generalului Traian Moşoiu, în localitatea Ciucea vor fi organizate manifestări comemorative cu implicarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Manifestări similare vor fi organizate și la Satu Mare, Borod, Aleşd, Tileagd şi Oradea.

În acest sens, Divizia 4 Infanterie „Gemina”, structură care are în compunere unităţi şi mari unităţi militare dislocate în jumătatea de nord a ţării, participă cu efective de militari şi mijloace tehnice la activităţile aniversative. Ceremoniile militare de la Ciucea vor fi organizate vineri, 19 aprilie, începând cu ora 12:00. Detaşamentul de onoare va fi format din militari din Regimentul 50 Rachete Antiaeriene şi Batalionul 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu” şi Muzica Militară a Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.


„Ca urmare a faptului că zona de nord a Transilvaniei, la începutul anului 1918, era încă sub ocupaţie ungară pentru românii din nordul Transilvaniei, actul de la 1 Decembrie 1918 nu a avut efecte pozitive imediate. Astfel, în perioada decembrie 1918 – ianuarie 1919, acţiunile trupelor române s-au desfăşurat între râul Mureş şi Munţii Apuseni, pentru a obliga Ungaria să respecte deciziile Puterilor Aliate. Ulterior, armata noastră va dezvolta campania din Munţii Apuseni, până la graniţa de vest a României. La 16 aprilie, Armata Română va porni ofensiva lângă localitatea Ciucea. După numai 4 zile, la 20 aprilie, trupele române eliberatoare au atins aliniamentul Oradea – Carei – Satu-Mare”, transmite biroul de presă al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.