monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sezonul de gripă e pe terminate. Județul Cluj e în top în ceea ce privește infecțiile

Cazurile de gripă sunt din ce în ce mai puține, fiind răspândite local în unele județe din zona de centru a țării și cazuri sporadice în restul țării.

De la începutul sezonului 2018-2019 au fost înregistrate 196 decese confirmate cu virus gripal, din care 149 tip A, subtip (H1)pdm09, 22 tip A, subtip H3, 24 tip A, nesubtipat și 1 coinfecție cu A(H1)pdm09 si AH3, față de 129 în întreg sezonul precedent, din care 63 cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, 2 cu AH3, 4 cu A nesubtipat si 60 cu virus gripal tip B.

În județul Cluj, au fost înregistrate 88 de cazuri de gripă 14 decese din cauza virusului gripal în acest sezon. În ceea ce privește decesele, județul Cluj se află pe locul trei în top, după Prahova (34) și București (21).


De la începutul sezonului au fost confirmate 2269 cazuri de gripă în întreaga țară, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile.

Până la data de 14.04.2019 au fost vaccinate antigripal 1.329.537 persoane din grupele de risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.


Având în vedere informațiile rezultate din analiza datelor epidemiologice, s-a ajuns la concluzia că evoluția gripei nu mai are caracter epidemic.

Etichete: epidemie gripa