monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Andrei Andreicuţ: „Sperăm că li se vor crea locuri de muncă românilor plecaţi şi că vor reveni acasă”

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, a spus, marţi, cu ocazia prezentării Pastoralei sale de Paşti, intitulată "Veşnicia născută la sat s-a mutat şi la oraş", că speră că românilor plecaţi în străinătate li se vor crea locuri de muncă, pentru a putea să revină acasă.

„Spiritualitatea aceasta a fost foarte prezentă în mediul rural, dar, mai nou, noi credem că a trecut şi în mediul urban. Şi ca să n-o pierdem niciodată, să ne ferim de greşelile bizantinilor. Cu talentu-i deosebit, sesizează prezenţa ei la ţară Ioan Alexandru: 'Sat transilvan, casuţă de pământ/ Muşcate la fereastră, busuioc la grindă/ Ştergar curat, icoane pe pereţii/ Ziua Învierii şi Noaptea de Colindă/ Rusalii, Bobotează şi postul către Paşti/ Şi Maica Domnului în plină vară/ Holdele-s coapte, secerători puţini/ Viaţa noastră, ţară milenară'. Secerătorii sunt puţini pentru că, din motive obiective, au plecat la muncă pe toate meridianele globului. Dar noi sperăm că li se vor crea locuri de muncă şi măcar parte din ei vor reveni. Oricum nădăjduim că şi acolo unde lucrează duc cu ei frumuseţea sărbătorilor de Paşti din România", a spus mitropolitul.

Potrivit ierarhului, sufletul satului românesc este creştin.


„Anul aceasta a fost dedicat de către Sfântul Sinod satului românesc, în care mulţi dintre noi ne avem rădăcinile. În toată lumea creştină cea mai importantă zi este sărbătoarea Paştilor, dar, în mod special, satul românesc este pătruns până-n străfundul său de bucuria praznicului. Lucian Blaga ne-a lăsat nouă tuturor o sintagmă, pe care o folosim adesea, chiar dacă nu-i mai menţionăm autorul: 'Eu cred că veşnicia s-a născut la sat'. Şi afirmaţia aceasta o face în poezia 'Sufletul satului': 'Eu cred că veşnicia s-a născut la sat/ Aici orice gând e mai încet,/ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,/ ci adânc în pământ undeva'. Sufletul satului este eminamente creştin. Toate preocupările săteanului au ţinut seamă şi sperăm că vor mai ţine de învăţătura creştină", a mai spus Andrei Andreicuţ.

Mitropolitul a adăugat însă că şi oraşele trebuie să fie avute în vedere din punct de vedere al spiritualităţii, mai ales că în ele locuiesc mulţi oameni veniţi de la sat.


„Generaţiile anilor din urmă constată cum centrul preocupărilor spirituale devin oraşele şi cum 'veşnicia născută la sat' se mută la oraş. În această situaţie, chiar dacă suntem datori să avem grijă de satele noastre, nu putem neglija oraşele înspre care s-au îndreptat mulţi dintre credincioşii noştri. Mai mult, în oraşe sunt situate universităţile şi alte instituţii de cultură care trebuie să fie aproape de Domnul Hristos cel înviat din morţi", a menţionat mitropolitul Andrei Andreicuţ.