monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria a stabilit traseul Centurii Metropolitane. Încep lucrările pentru studiile topografice și geotehnice

S-a decis traseul Centurii Metropolitane a municipiului Cluj-Napoca costurile estimate fiind de 150 miliaone euro.

traseucentura

Reprezentanții primăriei au anunțat că municipalitatea a demarat lurările tehnice în vederea întocmirii studiilor topografice și geotehnice pentru Centura Metropolitană a municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit reprezentanților autorităților locale, noul  drum de mare capacitate care va lega Gilăul de Apahida, are ca scop creșterea gradului de accesibilitate în zonele urbane situate în zona Metropolitană Cluj.


“Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate a zonelor urbane situate în Zona Metropolitană Cluj prin dezvoltarea unui drum nou de mare capacitate – centura metropolitană – și modernizarea drumurilor de legătură, iar scopul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, respectiv a mobilității populației, bunurilor și serviciilor din județul Cluj“, au transmis reprezentanții municipalității.

Licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal și a detaliilor tehnice în vederea autorizării Centurii  Metropolitane a fost câștigată de firma clujeană Explan. Societatea s-a asociat cu Transinvest Budapest și SpecialTerv din Ungaria, respectiv cu Cadasil SRL tot din Cluj-Napoca.


Proprietarii terenurilor aflate pe alineamentul viitoarei centuri a Clujului sunt rugați să permită accesul echipelor tehnice în vederea efectuării în bune condiții a măsurătorilor topografice. Traseul Centurii Metropolitane poate fi consultat AICI.

“Solicităm cetățenilor ce dețin cu orice titlu imobile situate de-a lungul coridorului și în cadrul zonelor studiate să permită accesul echipelor tehnice și utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiții a măsurătorilor topografice, a studiilor geotehnice, a studiilor arheologice și a oricăror operațiuni necesare studiului de fezabilitate – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010. Activitățile menționate mai sus vor fi realizate în perioada mai-septembrie 2019. Primăria Cluj-Napoca este la dispoziția cetățenilor pentru informații cu privire la proiectele sale de investiții aflate în diferite faze de dezvoltare“,


Centura Metropolitană va avea o lungime totală de 38 kilometri iar alocarea financiară de la Comisia Europeană este de 150 de milioane de euro. Acești bani vor putea fi utilizați până în anul  2023. Potrivit reprezentanților platformei de monitorizare a infrastructurii Pe Unde Merg, costul final pentru implementarea proiectului va fi de peste 250 milioane de euro.

Primarul Emil Boc a semnat, în noiembrie 2018, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate la centura metropolitană a Clujului. Edilul afirma atunci  că acest proiect este o realitate, iar de la 1 ianuarie 2024 se va putea circula pe această centură.


“Ieri am semnat contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate a Planului Urbanistic Zonal și a detaliilor tehnice de execuție pentru autorizarea construcției la centura metropolitană a municipiului Cluj-Napoca. Altfel spus, ceea ce dumneavoastră ne-ați permis prin mandatarea Primăriei de a începe demersurile cu Ministerul Transporturilor pentru a prelua la Cluj-Napoca realizarea acestor documentații tehnice pentru a nu pierde banii europeni în vederea realizării centurii metropolitane a Clujului, după ce am finalizat protocolul cu Ministerul Transporturilor, după ce am terminat protocolul cu primăriile din jurul Clujului, după ce am întocmit caietul de sarcini în baza licitației, după ce s-a organizat licitația, după ce a fost adjudecată licitația și finalizate toate contestațiile, iată că la un an de zile suntem în măsură să avem acest contract semnat și că peste 12 luni această documentație tehnică să poată fi pusă pe masa Ministerului Transporturilor, a Guvernului României, în vederea realizării licitației de execuție a celor 38 de kilometri cu 150 milioane euro fonduri europene, de a realiza centura de sud a Clujului, dar care ajută și Gilăul și Floreștiul și municipiul Cluj-Napoca inclusiv prin cele 7 puncte de conectare a Clujului la centura metropolitană. Este o lucrare amplă, complicată, grea, dificilă, unică deocamdată în această zonă, dar care sperăm că prin profesionalismul membrilor echipei celor care au câștigat licitația, a colegilor din Primărie vom reuși să finalizăm această documentație așa cum am spus astfel încât centura metropolitană să fie o realitate, iar 2020, 2021, 2022, 2023 să fie realizată efectiv, ca la 1 ianuarie 2024 să se poată circula pe această centură metropolitană. Acesta a fost obiectivul de când am venit în fața dumneavoastră de a evita în ceasul al 12-lea pierderea banilor europeni și de a da o șansă Clujului să respire din perspectiva mobilității urbane prin realizarea acestei centuri metropolita”, a spus Boc în debutul ședinței de Consiliu Local din luna noiembrie.