Actualitate
Iona de Marin Sorescu, în premieră pe scena Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca
Duminică, 16 iunie, de la ora 20:00, în Sala Studio a Teatrulu Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului Iona de Marin Sorescu, pus în scenă de Tompa Gábor, o coproducție a teatrului clujean cu Teatrul Nottara București.
Iona este piesa de debut a cunoscutului scriitor Marin Sorescu și face parte, alături de Paracliserul și Matca, din trilogia intitulată Setea muntelui de sare. Spre deosebire de personajul biblic, Iona, pescarul solitar al lui Sorescu nu poartă pe umeri nicio vină și niciun păcat. El va fi înghițit de un pește uriaș încă de la început și fiecare evadare din burta peștelui îl va duce într-o burtă și mai mare, închisoare după închisoare, la infinit, condiție a existenței umane.
„Pe mine mă interesează Iona atât din punct de vedere religios, cât și din punctul de vedere al condiției artistului în lume, azi. Iona, în viziunea mea, este un spectacol despre condiția artistului și îndoielile lui de azi în ceea ce privește credința. Despre relația lui cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu inspirația, cu speranța, cu disperarea. Într-o lume în care comunicare aproape că nu mai există, exact asta am încercat să surprindem, personajul interpretat de Cristina Juncu fiind un fel de personaj-comentariu, ecou, înger, sirenă, voci care îl ispitesc… E o imagine a lipsei de comunicare a lumii de azi, a universului tehnologic atât de avansat în care trăim. Asta ne interesează să surprindem. În același timp, textul are o valoare poetică extraordinară, un umor deosebit, care nu trebuie să lipsească și care, pentru Sorescu și personajul lui, înseamnă supraviețuire. Supraviețuire prin umor”, mărturisește regizorul Tompa Gábor.
„Am adunat obiecte despre care ne-am imaginat că ar putea fi în burta balenei noastre. Am încercat să luminez spațiul acestei săli întunecate și să fie totul alb. E albul scoicilor care sunt aduse la mal, iar când ele se usucă, rămân mormane… De fapt, apa și sarea curăță orice culoare și totul devine albul acela de cretă. Exact aceasta este senzația pe care am vrut s-o obținem: acest alb, spațiul curățat de orice culoare individuală. E culoarea mării care a trecut secole de-a rândul peste obiecte. Și, în același timp, balena noastră a înghițit o mulțime de obiecte pe care oamenii le aruncă în ape. Deșeuri, plastic… Ei bine, balena noastră e o balenă a zilelor noastre”, povestește scenografa Carmencita Brojboiu.
„Iona este, pentru mine, un poem despre singurătate și despre cât de pierduți suntem în acest spațiu, indiferent cât de conectați la lume am părea. Interiorul balenei trebuie să rezoneze cu ce gândește Iona și să fie cât mai lichid, mai straniu. Asta a fost ideea universului sonor din Iona. Cântecele sunt ideile lui Tompa Gábor puse pe muzică și cred că au cântat singure. Umorul tragic din ce cântă Cristina Juncu uneori pe noi ne-a făcut să râdem. Și asta mi-aș dori să simtă și spectatorii”, a declarat Ada Milea.
Rolul principal este interpretat de Gabriel Răuță, iar Cristina Juncu este Echo, un alter-ego al lui Iona. Muzica este semnată de Ada Milea, iar scenografia de Carmencita Brojboiu. Specatcolul se joacă în limba română, cu supratitrare în limbile maghiară și engleză.