monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Polițiștii clujeni au ieșit la controlat... biciclete

Timp de două zile, polițiștii din Cluj-Napoca au acționat pentru a depista biciclete și piese care provin din furturi.

Potrivit IPJ Cluj, în perioada 19-20 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secțiile 2, 3 și 7, respectiv cei ai Biroului Rutier Cluj-Napoca au acționat în vederea depistării și identificării bicicletelor, componentelor acestora care provin din furturi de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate 56 de persoane, au fost controlate 46 de autovehicule, fiind verificate 9 biciclete. Pentru abaterile de la legislația în vigoare, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 pentru abateri rutiere, iar una pentru asigurarea obligatorie auto.


Totodată au fost reținute două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, fiind retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.